main logo
470

Filip: Creșterea economică se datorează majorării investițiilor

Creșterea economică din ultima perioadă se datorează creșterii investițiilor. Declarația a fost făcută de premierul Pavel Filip.

Filip: Creșterea economică se datorează majorării investițiilor

Potrivit lui, doar în Zonele Economice Libere anul trecut au fost înregistrate investiții de peste 115 milioane de dolari, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Premierul spune că doar în ZEL-uri s-au creat peste 7,5 mii locuri de muncă. Prim-ministrul susține că în trei ani, de la începutul anului 2016 până acum, Republica Moldova a acumulat la bugetul statului cu peste 12 miliarde de lei mai mult, în comparație cu anii precedenți. Premierul afirmă că Guvernul se descurcă cu banii din economia națională în condițiile în care a fost sistată o parte din finanțările externe.

Premierul susține că în primul semestru al anului curent s-a înregistrat o creștere economică de 5,2%. „Pot să vă spun cu certitudine că motoarele economiei au fost pornite și este foarte important ca în 2019 aceste turații să se mărească”, a menționat șeful cabinetului de miniștri.

Premierul spune că Guvernul va depune tot efortul ca alegerile parlamentare să aibă loc liber și corect. În opinia lui, o coaliție de guvernare trebuie să fie formată cât mai rapid astfel încât proiectele începute să poată fi continuate.

Vineri, 14 decembrie, premierul Pavel Filip a prezentat raportul de activitate al Guvernului pentru anii 2016-2018 de la tribuna Parlamentului.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării