main logo
7583

Filat și Platon sunt condamnați, dar Șor e liber. Explicația procurorilor

Chiar dacă sunt învinuiți toți de implicare în așa-zisul furt al miliardului, justiția ar acționa diferit în cazul fostului premier Vlad Filat, omului de afaceri Veaceslav Platon și al primarului de Orhei, Ilan Șor.

Filat și Platon sunt condamnați, dar Șor e liber. Explicația oficială

În timp ce primii doi au fost condamnați în timp scurt la ani grei de închisoare (Vlad Filat la 9 ani și Veaceslav Platon la 18 și apoi încă 12 ani de închisoare - n.r.), fiind încarcerați deodată, de la faza urmăririi penale, Ilan Șor, condamnat de prima instanță la șapte ani și jumătate de pușcărie, se află și acum la libertate, transmite Știri.md cu referire la Ziarul Național.

Șefa adjunctă a Procuraturii Anticorupție (PA), Adriana Bețișor, a refuzat să comenteze această situație.

"Eu pot să vă spun despre cauzele penale care sunt în Procedura Anticorupție. Cauza lui Șor este în instanța de apel la această etapă și, respectiv, întrebarea nu este către Procuratura Anticorupție", a declarat Bețișor, acuzatoarea din dosarul fostului premier Vlad Filat, astăzi în cadrul unei conferințe de presă unde a fost prezentată strategia de recuperare a banilor delapidați din sistemul bancar.

Amintim că Adriana Bețișor a anunțat că în jaful bancar din R. Moldova au acționat două grupări - cea a lui Grigore Gacikevici din perioada anilor 2007 - 2012, cu implicarea a 112 persoane fizice și juridice (prejudiciu de 3,2 miliarde de lei), și a doua a lui Platon - Filat - Șor din perioada 2013 - 2014, cu implicarea a 33 de persoane (prejudiciu 6,5 miliarde de lei).

Pe moment, în gestiunea PA se află 43 de cauze penale legate de furtul miliardului și organele de drept își propun să recupereze în trei ani miliardele de lei acordate drept credite de urgență de către Guvern Băncii Naționale a Moldovei în favoarea celor trei bănci implicate în frauda de proporții.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării