main logo
466

Fermierii amenință cu proteste dacă nu vor avea soluții de la autorități

Agricultorii din sudul ţării, şi cei din Ungheni, Nisporeni şi Călăraşi ameninţă cu proteste dacă autorităţile nu le vor propune, timp de o săptămână, soluţii reale pentru a combate consecinţele secetei.

Fermierii amenință cu proteste dacă nu vor avea soluții de la autoritățiFoto: publika.md

La solicitarea lor, la Primăria din Ungheni a avut loc o şedinţă cu reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii, transmite Știri.md cu referire la publika.md.

Fermierii le-au trimis o scrisoare deschisă preşedintelui ţării, Guvernului, comisiei parlamentare de profil în care cer să fie declarată stare de urgenţă în agricultură în cele trei raioane, acoperirea cheltuielilor pentru culturile afectate de secetă şi reeșalonarea ratelor pentru creditele bancare.

Nina Movileanu din raionul Ungheni a plantat 300 de hectare cu grâu, porumb şi floarea soarelui. Pierderile pe care le are din cauza secetei sunt de aproape 4 milioane de lei. Femeia spune că, cel mai probabil, o să dea faliment.

"Deci noi lucrăm în minus total. Dacă am investit la un hectar de grâu patru, cinci mii. Atunci la floarea soarelui până la şapte mii", a spus agricultoarea, Nina Movileanu.

Dacă în această perioadă pe câmpurile din ţară se muncea de zor, acum zeci de tractoare, combine şi camioane staţionează în parcare.

În aceeaşi situaţie sunt şi alţi agricultori care se plâng că au luat credite de milioane de lei, iar acum trebuie să le întoarcă, dar nu au bani.

"Vreo două săptămâni în urmă aţi fost la noi la masivele noastre la porumb, 130 de hectare. Este totalmente uscat nici la siloz nu vrea nimeni să îl iei. Floarea soarelui dacă o să fie 20 de procente din ceea ce am planificat noi asta este mult", a spus agricultorul, Gheorge Alexa.

"Porumbul acum ajunge la 100 de procente pierdere. S-a uscat tot. Două milioane şi ceva pierderi. Avem şi credite, avem şi care îi dată sămânţă de achitat după strângerea roadei", a spus agricultorul, Petru Varvariuc.

Vasile Şarban, care este şef de direcţie de la Ministerul Agriculturii, spune că se va ţine cont de toate cerinţele fermierilor şi deja au început să întreprindă unele măsuri.

"Am înţeles că una din cele mai importante bănci, care creditează producătorii agricoli a discutat şi este de acord să reeşaloneze datoriile. Noi suntem foarte interesaţi pentru a satisface doleanţele, dar mai mult pentru a diminua pierderile în întreprinderile agricole", a spus şeful de direcţie la Ministerul Agriculturii, Vasile Şarban.

Totuşi propunerile care vin de la autorităţile de resort nu îi mulţumesc pe agricultori.

"Clar că agricultorii sunt nemulţumiţi, fiindcă ceea ce se propune azi este un regulament puţin sofisticat şi a doua este că e insuficient pentru acoperirea măcar parţială a cheltuielilor, care sunt suportate", a spus preşedintele Asociaţiei Agricultorilor din raionul Ungheni, Iurie Vrabie.

Săptămâna trecută, au protestat fermierii din Ştefan Vodă şi Căuşeni. După asta, autorităţile au anunţat că agricultorii care au înregistrat pierderi în urma secetei vor primi despăgubiri din partea statului în valoare totală de 200 de milioane de lei. Mai exact, câte aproximativ 1.000 de lei pentru fiecare hectar afectat de calamităţile naturale. Banii vor putea fi ridicaţi pe parcursul lunii august.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării