main logo
346

Fermieri din Găgăuzia au învăţat metode noi în afaceri agricole

Un ciclu de instruiri pentru fermierii din UTA Gagauz-Yeri organizează Centrul regional pentru informare şi susţinere în afaceri. În această săptămână producătorii agricoli găgăuzi s-au familiarizat cu noi metode de ambalare a strugurilor şi selectarea serelor.

Fermieri din Găgăuzia au învăţat metode noi în afaceri agricole

Primul curs a fost destinat agricultorilor interesaţi de cultivarea producţiei pomilegumicole în solare. Fermierii din autonomie au obţinut informaţiile necesare la o întreprindere din nordul ţării, specializată în asamblarea serelor, trasnmite Știri.md cu referire la Moldpres.

Programul cursului a inclus  o vizită la Ialoveni, unde producătorii din UTA Gagauz-Yeri au fost la întreprinderi ce dispun de camere frigorifice, linii de sortare şi ambalare a fructelor, legumelor şi strugurilor.

În urma acestor vizite, mai mulţi producători din regiune s-au arătat dispuşi să amenajeze şi acasă asemenea spaţii pentru păstrarea producţiei, conform gagauzinfo.md.

Deplasările agricultorilor găgăuzi au fost organizate de Centrul regional pentru informare şi susţinere în afaceri, fiind  înscrise în agenda Şcolii fermierilor. Activitatea acestui centru face parte dintr-un proiect realizat de executivul de la Comrat, fiind finanţat de Uniunea Europeană în cadrul Iniţiativei „Primarii pentru creştere economică”.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării