stiri Logo
main logo
main logo
960

Expert: Vânzările de apartamente ating minimul ultimilor 20 de ani

Numărul apartamentelor vândute în Republica Moldova a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani, semnalând o criză profundă pe piața imobiliară. Constatarea aparține expertului în politici economice din cadrul Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul”, Veaceslav Ioniță.

Expert: Vânzările de apartamente ating minimul ultimilor 20 de aniFoto: ziua.md

Potrivit expertului, în primul trimestru al acestui an, ritmul tranzacțiilor indică circa 27.000 de tranzacții anual, în scădere față de anii precedenți. În Chișinău, declinul este mai accentuat: de la aproximativ 24.000 în 2024 și de la 14.000 în 2025, la doar 2.240 în primele trei luni ale anului curent, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Veaceslav Ioniță explică scăderea prin creșterea prețurilor din 2023 și majorarea costurilor de trai, care au redus cererea. În același timp, investitorii s-au retras, băncile au limitat finanțarea pentru construcții, iar dezvoltatorii sunt nevoiți să se autofinanțeze, ceea ce reduce proiectele noi.

Totodată, potrivit expertului, structura tranzacțiilor s-a modificat semnificativ. Dacă anterior majoritatea apartamentelor erau cumpărate cu bani cash, în prezent circa 70% dintre achiziții sunt realizate prin credite ipotecare, ceea ce indică o dependență tot mai mare de finanțarea bancară.

Economistul avertizează că, în lipsa investițiilor și a unei oferte limitate de locuințe noi, prețurile nu au premise reale de scădere. Potrivit lui, fără intervenții, piața imobiliară riscă să rămână blocată într-o stagnare prelungită.

ipn.md
Publicitatea ta poate fi aici