main logo
319

Expert: Transparența redusă împiedică participarea cetățenilor în procesul bugetar

Transparența bugetară contribuie la sporirea veniturilor la buget. Datorită încrederii cetățenilor că banii publici sunt cheltuiți transparent și eficient, aceștia vor fi motivați să achite taxe și impozite, ceea ce contribuie la reducerea economiei tenebre.

Expert: Gradul de transparență al procesului bugetar este redusFoto: IPN

Constatările aparțin Dianei Enache, economist la IDIS „Viitorul” și au fost făcute în cadrul emisiunii „15 minute de realism economic”, transmite Știri.md.

Potrivit expertei, în Moldova gradul de transparență al procesului bugetar se află la un nivel redus, fiind în medie de 37,7% din 100%.

Economista a menționat că 42% din totalul de 60 de localități evaluate, nu au supus consultărilor proiectul de buget și nu au adus la cunoștință publicului proiectul de buget. 

Potrivit ei, o altă carență este lipsa transparenței la etapa de rectificare a bugetului. 

”Este important să distrugem cercul vicios prin care, pe de o parte, autoritățile susțin că sunt deschise dar cetățenii nu se implică iar, pe de altă parte, cetățenii nu se implică, argumentând că nu ar fi suficient de informați. Respectiv, trebuie ca autoritățile să înțeleagă că ”transparența” nu înseamnă doar publicarea unor informații, ci asigurarea unei informări active, corecte și la timp, astfel cetățenii vor fi motivați să participe în procesul decizional, implicit cel bugetar”, a mai spus Enachi.

Diana Enache susține că conform Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, Republica Moldova și-a asumat mai multe angajamente, inclusiv asigurarea de către autoritățile publice a unui proces decizional eficient, participativ și transparent, precum și sporirea participării societății civile în procesul decizional în special prin stabilirea unui dialog deschis, transparent și permanent între instituțiile publice și societatea civilă, implicit cetățenii.

În concluzie, economista IDIS Viitorul susține că transparența bugetară este un proces complex. 

”Autoritățile și cetățenii trebuie să depună eforturi conjugate pentru ca bugetele sa fie deschise, transparent și participative. Cetățenii se vor implica și vor participa în procesul decizional al bugetelor atunci când autoritățile vor asigura transparență, informare activă, corectă și vor oferi instrumente accesibile  și pe înțelesul fiecărui cetățean”, a precizat expertul.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării