main logo
396

Expert-Grup anticipează o creștere economică cu mult sub nivelul optim

Economia moldovenească a crescut în anul 2018 la o rată cuprinsă între 4,2% și 4,6%, care a inclus practic toate sectoarele esențiale.

Expert-Grup anticipează o creștere economică cu mult sub nivelul optimExpert-Grup anticipează o creștere economică cu mult sub nivelul optim

Una dintre cele mai îngrijorătoare evoluții a fost înregistrată de creșterea deficitului în comerțul exterior. Totodată, tendințele structurale și geografice definitorii s-au consolidat prin creșterea rolului Uniunii Europene. Datele au fost prezentate de Centrul Analitic Independent Expert-Grup în cadrul lansării publicației bianuale „MEGA”. În ceea ce privește prognozele pentru anii viitori, analiștii anticipează o creștere de 3,5% a PIB-ului, potrivit scenariului pesimist, și 5,2%, potrivit scenariului optimist, cu mult sub nivelul optim de creștere de 7-8%, transmite Știri.md cu referire la IPN.

În privința finanțelor publice, directorului executiv Expert-Grup, Adrian Lupușor, a menționat că, deși în anul curent deficitul se va încadra în anumite limite acceptabile ca și pondere în PIB, pentru anul viitor riscurile sunt evidente având în vedere acele cheltuieli cu tentă electorală, dar și măsuri întreprinse prin reforma fiscală care vin, pe de o parte, să taie din veniturile fiscale, iar pe de altă parte, să sporească cheltuielile. Riscurile derivă și din modelul de finanțare a deficitului bugetar. Accesul la sursele externe de finanțare nu prea este, mai ales pentru 2019. Iar finanțarea din contul valorilor imobiliare de stat cumpărate de băncile comerciale vine în contradicție cu obiectivul Guvernului de a stimula activitatea investițională prin intermediul creditării. Or, băncile preferă să crediteze Guvernul la rate acceptabile și risc practic zero decât să crediteze sectorul real.

Referindu-se la reforma fiscală, Adrian Lupușor a menționat că aceasta vine să diminueze ocuparea informală, însă este evident că nu este o măsură suficientă. „Guvernul nu trebuie să se limiteze doar la măsuri de ordin fiscal, ci trebuie de sporit nivelul de informare și conștientizare a angajaților despre riscurile acestui fenomen. De asemenea, angajații trebuie să fie informați să negocieze mai bine contractele cu angajatorii”, a spus Adrian Lupușor.

Directorul Expert-Grup, s-a referit și la creșterea robustă a numărului creditelor emise de sectorul de microfinanțare, spunând că, pe de o parte, este un fenomen pozitiv și, pe de altă parte, unul negativ, în contextul unui nivel destul de permisiv de reglementare a sectorului. Sugestia către autorități este să se acorde o atenție mai mare administrării acestui sector.

Printre riscurile care ar putea compromite prognoza pentru anul 2019 se numără climatul politic care ar putea avea implicații asupra economiei reale și asupra echilibrului bugetului public național. Demisia guvernatorului BNM, Sergiu Cioclea, adaugă și ea o nouă doză de incertitudine legată de măsură în care BNM va rămâne adepta strategiei de țintire directă a inflației precum și asigurarea și menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu. În mod tradițional, și condițiile meteorologice rămân o sursă majoră de riscuri. În calitate de recomandări de politici, experții reiterează adoptarea unei politici fiscale precaute și moderate pentru anul 2019, care ar asigura stabilitatea sistemului fiscal și bugetar pe termen mediu și lung.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării