main logo
374

Europarlamentar: De ce UE a blocat susținerea financiară

„Din păcate, vin doar vești proaste”, reflectă mesajul europarlamentarului român, Cristian Preda, care ține să menționeze faptul că situația din Republica Moldova nu se schimbă, iar semnalele repetate ale eurodeputaților nici nu sunt luate în seamă, ceea ce a și contribuit la stoparea finanțării UE.

Europarlamentar: De ce UE a blocat susținerea financiară

„Din păcate, semnalele noastre repetate nu sunt luate în seamă și asta e, probabil, lucrul cel mai regretabil”, a declarat Cristian Preda într-un interviu acordat pentru Radio Europa Liberă.

Totodată, europarlamentarul susține că există încă sprijin pentru cetățenii Republicii Moldova din partea Uniunii Europene, din partea statelor membre, din partea instituțiilor europene, dar acest sprijin presupune respectarea unor condiții legate de viața democratică, de organizarea alegerilor și de statutul media.

De asemenea, dânsul ține să menționeze faptul că anume capturarea media de către oligarhi este una dintre chestiunile repetate de multe ori atunci când vine vorba despre Moldova, dar și anchetarea „celebrului” furt al miliardului.

„Deci, din păcate, vin doar vești proaste, nu vine vreo veste bună legată de solicitările anterioare și de asta a blocat și ajutorul macrofinanciar, și sprijinul pentru buget. Am avertizat asupra pericolului și, din nefericire, nu numai că s-au întâmplat, dar nici n-au fost luate măsurile care să corecteze deriva. Și în aceste condiții ne rămâne doar să sperăm că alegerile vor da o majoritate responsabilă”

„E adevărat că au existat și în cazul raportului pe care l-am votat în Comisia de Afaceri Externe încercări ale membrilor Partidului Social Democrat din România de a amâna votul. Replica pe care au primit-o a fost: „Nu vrem să sprijinim ideile lui Plahotniuc”, a concluzionat Preda.

UNIMEDIA amintește că europarlamentarii au menționat, ieri, faptul că Republica Moldova este capturată de anumite interese oligarhice. În acest sens, asistența financiară a fost stopată până după alegerile parlamentare, care vor avea loc în februarie 2019.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării