Escaladare în Golful Persic. Iranul amenință că petrolul va ajunge la 200 de dolari pe baril
Încă trei nave străine au fost lovite în Golful Persic, au anunţat autorităţile, în timp ce atacurile asupra vaselor care navighează prin sau în apropierea Strâmtorii Ormuz se intensifică, iar Teheranul avertizează că preţul petrolului ar putea ajunge la 200 de dolari pe baril.
Imagine simbolNoile incidente au loc după ce alte trei nave au fost avariate miercuri în apele Golfului şi în contextul în care Iranul avertizează că preţul petrolului ar putea urca până la 200 de dolari pe baril, transmite Știri.md cu referire la news.ro.
O navă container a fost lovită de un proiectil de origine necunoscută la aproximativ 35 de mile marine nord de Jebel Ali, un important port situat lângă Dubai, în Emiratele Arabe Unite, a anunţat joi centrul britanic pentru operaţiuni maritime comerciale UKMTO. Incidentul a provocat un incendiu minor la bord, iar toţi membrii echipajului au fost declaraţi în siguranţă.
Anterior, două petroliere străine au fost cuprinse de flăcări în apele irakiene după ce au fost lovite în apropierea portului Umm Qasr, lângă oraşul Basra.
Cel puţin o persoană a murit în atac, potrivit mai multor relatări din presă care citează oficiali portuari irakieni, iar 38 de membri ai echipajelor au fost salvaţi de pe nave. Compania generală a porturilor din Irak nu a oferit imediat un comentariu.
Traficul maritim prin Strâmtoarea Ormuz s-a redus aproape complet după ce Statele Unite şi Israelul au lansat atacuri aeriene asupra Iranului pe 28 februarie. Iranul a ripostat vizând navele care încearcă să traverseze strâmtoarea, iar în ultimele zile au fost raportate mai multe incidente.
Strâmtoarea Ormuz este un coridor maritim esenţial care leagă Golful Persic de Golful Oman, iar aproximativ 20% din petrolul şi gazele naturale ale lumii tranzitează în mod normal această rută.
Atacurile asupra navelor comerciale din regiune au amplificat temerile privind un şoc economic prelungit.
„Pregătiţi-vă pentru petrol la 200 de dolari pe baril, deoarece preţul petrolului depinde de securitatea regională, iar aceasta a fost destabilizată”, a declarat miercuri Ebrahim Zolfaqari, purtător de cuvânt al comandamentului militar iranian, potrivit Reuters.
Preţurile petrolului au crescut puternic joi, la scurt timp după ce noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, a declarat că Strâmtoarea Ormuz trebuie menţinută închisă ca „instrument de presiune asupra inamicului”.
Mojtaba Khamenei este fiul ayatollahului Ali Khamenei, care a fost ucis în primele atacuri ale războiului lansate de Statele Unite şi Israel.
În prima sa declaraţie publică de la numirea în funcţie, Mojtaba Khamenei a mai spus că toate bazele militare americane din Orientul Mijlociu ar trebui închise imediat, avertizând că acestea vor fi atacate.
Cotaţiile petrolului au reacţionat imediat. Contractele futures pentru petrolul Brent cu livrare în mai au crescut cu aproximativ 8%, până la 99,35 dolari pe baril, în timp ce contractele pentru petrolul american West Texas Intermediate cu livrare în aprilie au urcat cu 8,2%, până la 94,52 dolari pe baril.
Agenţia Internaţională pentru Energie a anunţat miercuri că cele 32 de state membre vor elibera 400 de milioane de barili de petrol din rezervele strategice de urgenţă, cea mai mare intervenţie coordonată de acest tip de la înfiinţarea agenţiei, după embargo-ul petrolier din 1973.