Economiile moldovenilor au redus consumul de gaze cu peste 31%
Volumul consumului de gaze naturale în luna februarie curent a constituit 93,9 milioane de metri cubi, ceea ce este cu circa 31,4% mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului 2022.
Totodată, potrivit Serviciului relații publice al SA „Moldovagaz”, față de luna ianuarie 2023 acest indicator a scăzut cu 2,2 milioane de metri cubi sau cu circa 2,3%, arată datele publicate de companie, transmite Știri.md cu referire la bani.md.
Referindu-se la volumul achitărilor, Moldovagaz susține că, până la data de 28 februarie 2023, consumatorii au achitat 92,7% din sumele facturate, ceea ce este cu 0,5% mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. În cazul businessului, ponderea transferurilor a fost de 93,5%, ceea ce este cu 3,6% mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au achitat facturile în proporție de 50,2%, ceea ce este cu 49,5 puncte procentuale mai puțin comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Compensațiile pentru consumul de gaze a însumat în luna februarie 552,3 milioane de lei, iar pentru asociațiile de locatari – 9,1 milioane de lei.
Totodată, businessului i-a fost calculate compensații în sumă de 25,1 milioane de lei.
În perioada de referință, de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale au fost deconectate, conform legislației în vigoare, 374 de unități de consum, datoriile posesorilor acestora fiind în mărime de circa șapte milioane de lei. Totodată, față de 97 de consumatori s-a aplicat condiția plății preventive drept consecință a sistării anterioare a furnizării de gaze naturale pentru neachitarea în termen a contravalorii gazelor naturale consumate.
Moldovagaz a cumpărat metan în sumă de 2,2 miliarde de lei în luna februarie.