După benzină și motorină, se scumpește și gazul petrolier lichefiat
În ultimele trei săptămâni, toată atenția publicului a fost pe scumpirile mari la pompă ale motorinei și benzinei. Treptat, să scumpește și gazul petrolier lichefiat (LPG).
Foto: Imagine simbolAstfel, dacă la finele lunii februarie un litru de LPG costa la benzinării mai puțin de 13 lei, iar pe 10-12 martie – 13,40-13,60 lei, apoi pe 22 martie a depășit 15,50 lei pentru un litru la stațiile celui mai mare distribuitor, iar la altele a ajuns și la 16 lei pentru un litru, transmite Știri.md cu referire la mold-street.com.
Doar în decurs de trei săptămâni LPG s-a scumpit pe piața locală cu peste 23% și creșterile de preț vor continua, susțin reprezentanții companiilor.
Aceasta pentru că stocurile vechi de LPG s-au epuizat, iar prețul de import a crescut semnificativ.
Conform datelor Enkorr, prețurile propanului au crescut cu 199 USD/tonă în cursul săptămânii trecute, în timp ce prețurile butanului au crescut cu 226 USD/tonă. În aceste condiții, în prezent prețurile regionale GPL se apropie de 1.000 de dolari pentru o tonă – cu circa 50% mai mari decât o lună în urmă.
„În aprilie, LPG va fi cu siguranță mai scump. Prețurile combustibilului de bunker au crescut de la 600 USD/t la 1.400 USD/t pentru luna respectivă. În plus, costul asigurării navelor a crescut”, notează un trader român, citat de Enkorr.
De notat că LPG are o cotă de doar 6% pe piața produselor petroliere din Republica Moldova, în timp ce motorină – circa 73%, iar benzina – aproximativ 21%.