main logo
922

Dodon i-a cerut lui Chicu să scoată la privatizare Metalferos

Întreprinderea Metalferos va fi scoasă la privatizare. Despre aceasta a anunțat președintele Igor Dodon după ședința săptămânală de lucru cu președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, și prim-ministrul Ion Chicu.

Dodon i-a cerut lui Chicu să scoată la privatizare MetalferosFoto: investigatii.md

„Consider că statul nu trebuie să se implice pe această piață. Anterior, prin deținerea Metalferos statul deținea monopolul. De aceea, eu i-am propus domnului prim-ministru să examineze posibilitatea ca statul să nu se mai implice. Lasă să scoată la privatizare Metalferos, să nu fie învinuit cineva. Ce treabă are statul să se implice în piață? Acolo sunt operatori privați, lasă ei să concureze și să vândă unde ei doresc”, a declarat șeful statului, transmite Știri.md cu referire la jurnal.md

Dodon a precizat că, în cadrul ședinței, s-a discutat și despre monopolul pentru serviciile de dializă.

„Un subiect separat discutat cu colegii a fost distrugerea monopolurilor create de guvernele precedente. Sunt monopoluri și în domeniul social și în cel economic. Cunoașteți monopolul din domeniul medical care se referea la dializă, care a fost scos prin hotărâre de Guvern, dar el continuă să funcționeze. De aceea, sarcina către Ministerul Sănătății și Protecției Sociale este să scoată acest monopol. În primul rând, dacă vrem să atragem sectorul privat să nu fie doar unul. Unei firme private, care are legătură cu fosta guvernare, i-au dat monopolul pe RM”, a mai spus Dodon.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării