stiri Logo
main logo
main logo
2063

Dispută pe taxe: Tiraspolul acuză presiuni, Chișinăul invocă reguli egale pentru toți

Parlamentul de la Chișinău a adoptat în prima lectură un proiect de lege care vizează reducerea treptată a diferențelor fiscale dintre cele două maluri ale Nistrului, prin crearea unui fond de convergență la care să contribuie și agenții economici din regiunea transnistreană. Inițiativa a fost votată pe 26 martie de 57 de deputați ai PAS și ai fracțiunii „Democrația Acasă” și urmează să fie examinată în a doua lectură.

Dispută pe taxe: Tiraspolul acuză presiuni, Chișinăul invocă reguli egale pentru toțiFoto: Imagine simbol

Autoritățile de la Chișinău susțin că măsura urmărește integrarea companiilor din stânga Nistrului în sistemul fiscal național, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.

Potrivit proiectului, firmele care se vor înregistra permanent la Agenția Servicii Publice (ASP) vor putea beneficia de deduceri fiscale similare celor de pe malul drept al Nistrului. În același timp, facilitățile fiscale existente în regiune de peste 25 de ani vor fi eliminate treptat până în 2030, iar primele taxe vor fi aplicate începând cu vara anului 2026, vizând inițial produse neesențiale.

Veniturile colectate vor fi direcționate către un fond de convergență destinat finanțării proiectelor sociale și de infrastructură în regiunea transnistreană. 

Autoritățile de la Chișinău au precizat că agenții economici care nu se vor înregistra permanent la ASP vor suporta costuri suplimentare, reflectate în prețurile finale ale produselor. 

În prezent, circa 460 de companii din stânga Nistrului au înregistrare permanentă la ASP, iar peste 2.000 au înregistrare provizorie.

Reprezentanții administrației de la Tiraspol critică inițiativa, susținând că aplicarea TVA, accizelor și altor taxe în regiune ar putea reduce producția și comerțul local, ar afecta aprovizionarea cu energie și combustibil și ar pune în pericol procesul de reglementare transnistreană.

Autoritățile moldovene resping aceste argumente și subliniază că proiectul urmărește armonizarea fiscală și creșterea transparenței în gestionarea contribuțiilor, fără a afecta principiile aplicate pe întreg teritoriul țării.

moldova1.md
Publicitatea ta poate fi aici