main logo
2095

Deprecierea leului în Moldova: Cine lovește în leul moldovenesc

În ultima lună leul moldovenesc s-a depreciat cu circa 3% faţă de dolarul american şi cu aproape 4% faţă de moneda europeană unică.

Deprecierea leului în Moldova: Cine lovește în leul moldovenesc

Drept consecinţă, vineri 12 aprilie, la casele de schimb valutar un euro era deja vândut la un curs de 19,9 - 20,1 de lei, iar un dolar a urcat la aproape 17,8 lei, transmite Știri.md cu referire la mold-street.com.

Mai mult! Vineri la casele de schimb valutar din Chişinău s-a atestat pe alocuri o cerere speculativă de valută. Suprinde şi perioada în care are loc - înainte de sărbătorile de paşte, pe când în alţi ani tendinţa era inversă - de apreciere a leului.

Evoluţia respectivă ar putea fi apreciată ca pe o simplă fluctuaţie, dacă nu ar exista contextul politic negativ şi anume incertitudinea politică ce a cuprins ţara după alegerile parlamentare şi posibilitatea unor alegeri anticipate.

La aceasta se adaugă şi creşterea preţurilor la resursele energetice şi anume la gazul natural. Or, Moldovagaz cumpără gaze în dolari de la Gazprom, iar majorarea cu circa 26% a preţului de import semnifică şi faptul că are nevoie de mai mulţi dolari pentru a plăti pentru metan.

Doctorul în economie Sveatoslav Mihalache, care a prognozat încă anul trecut o depreciere lentă dar sigură a leului moldovenesc, susţine că această tendinţă se va menţine şi în continuare. Potrivit lui dolarul ar putea trece peste câteva luni de nivelul de 18 lei, iar la finele anului 2019 chiar şi la un curs de 18,7 lei. În schimb moneda europeană ar putea ajunge şi trece de nivelul de 21 de lei.

Totodată economistul vede şi o posibilă accelerare a ratei inflaţiei care poate trece de 10% în trimestrul III al anului 2019.

Ceea ce îl îngrijorează cel mai tare pe expertul Sveatoslav Mihalache este faptul că o importantă instituţie financiară din ţară "se joacă cu focul" intervenind pe piaţă şi stimulând actuala depreciere a monedei naţionale.

Potrivit lui Mihalache, în condiţiile în care băncile deţin lichidităţi foarte mari sub formă de depozite la vedere estimate la circa 20 miliarde lei, un astfel de joc ar fi foarte riscant ar putea provoca panică pe piaţă.

Mai adăugăm că Banca Naţională a Moldovei deţine în prezent rezerve de 2,82 miliarde de dolari, se menţin la acelaşi nivel deja de o lună de zile. Acestea ar fi suficiente de a stabiliza situaţia.

De notat că Guvernul a prognozat pentru anii 2019-2021 o depreciere moderată a leului, iar cursul mediu va oscila între 17,2 lei şi 18,5 lei pentru un dolar.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării