stiri Logo
main logo
main logo
1368

De ce nu este rentabilă achiziția de energie de la MGRES? Explicațiile lui Junghietu

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat că producerea energiei electrice la Centrala Termoelectrică Moldovenească de la Cuciurgan ar putea fi utilizată doar ca soluție de ultimă instanță, în contextul actualei crize energetice, din cauza costurilor ridicate.

De ce nu este rentabilă achiziția de energie de la MGRES? Explicațiile lui JunghietuColaj: Știri.md

Potrivit oficialului, producerea energiei electrice pe bază de gaze la centrala din stânga Nistrului ar fi semnificativ mai scumpă decât achiziția de pe piața externă, transmite Știri.md cu referire la europalibera.org.

„Un megawatt de energie produs pe gaze ne-ar costa aproximativ 200 de euro, aproape dublu față de prețul actual de pe bursa din România”, a explicat ministrul.

Ministrul Energiei a subliniat că disponibilitatea gazelor naturale este limitată, iar prețurile au crescut în contextul crizei din Orientul Mijlociu. În plus, pe piață ar exista și tendințe speculative din partea unor traderi, ceea ce contribuie la majorarea costurilor.

În aceste condiții, scenariul în care Republica Moldova ar achiziționa gaze pentru a produce energie electrică la Cuciurgan nu este, deocamdată, luat în calcul.

Totuși, autoritățile nu exclud complet această variantă, care ar putea fi utilizată doar în cazul unei crize energetice severe.

„Este o soluție de ultimă opțiune și nu este luată în calcul la acest moment, pentru că prețurile sunt foarte mari”, a precizat Dorin Junghietu.

Știri.md amintește că linia electrică Isaccea-Vulcănești a fost deconectată în seara zilei de 23 martie, după ora 19:15. Bombardamentele asupra infrastructurii critice din Ucraina ar putea fi cauza incidentului. Datele Moldelectrica arată că, după deconectare, importurile de energie electrică din România au scăzut la zero.

Pe 24 martie, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a anunțat că linia electrică Isaccea-Vulcănești este în continuare deconectată, iar la moment, consumatorii din Republica Moldova sunt asigurați cu energie electrică produsă din surse interne, dar și datorită importurilor pe rute alternative, inclusiv pe cele patru linii electrice de 110 kV cu România.

Tot în aceeași zi, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat instituirea stării de urgență în sectorul energetic pentru o perioadă de 60 de zile. Decizia a fost susținută de 72 de deputați, în timp ce 18 s-au abținut de la vot.

europalibera.org
Publicitatea ta poate fi aici