stiri Logo
main logo
main logo
289

Datorii de peste 132 de miliarde de lei: Raportul bugetar pentru 2025, aprobat

Guvernul a aprobat raportul privind executarea bugetului de stat pentru anul 2025. Potrivit documentului, veniturile bugetului au depășit ușor estimările inițiale, iar deficitul bugetar s-a ridicat la 15,7 miliarde de lei.

Datorii de peste 132 de miliarde de lei: Raportul bugetar pentru 2025, aprobatImagine simbol

Conform datelor prezentate de autorități, parametrii bugetului de stat pentru anul trecut au fost stabiliți la venituri de 75,8 miliarde de lei, cheltuieli de 94 de miliarde de lei și un deficit estimat de 18,2 miliarde de lei, transmite Știri.md.

În realitate, veniturile bugetului de stat au fost executate în sumă de 76,4 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 100,8% față de prevederile aprobate.

Principalele surse de venit au fost încasările din impozite și taxe, precum și asistența financiară externă.

Cheltuielile bugetului de stat au fost executate în sumă de 92,1 miliarde de lei.

O parte importantă a resurselor financiare – 50,8 miliarde de lei – a fost direcționată către transferuri către alte bugete.

Astfel, 23,2 miliarde de lei au fost alocate bugetelor locale, 20,3 miliarde de lei – bugetului asigurărilor sociale de stat, iar alte 7,3 miliarde de lei – fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală.

Totodată, Guvernul a direcționat fonduri importante pentru investiții și programe de dezvoltare.

Pentru Fondul rutier au fost alocate 2,6 miliarde de lei, iar pentru Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural și Fondul național pentru dezvoltare regională și locală – câte 1,9 miliarde de lei.

Pentru reducerea vulnerabilității energetice au fost executate cheltuieli în valoare de 4,2 miliarde de lei, iar investițiile capitale au constituit 1,8 miliarde de lei.

Executarea bugetului de stat pentru anul 2025 s-a încheiat cu un deficit de 15,7 miliarde de lei, echivalentul a 4,4% din Produsul Intern Brut.

Totodată, soldul datoriei de stat a ajuns la 132,8 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 37,6% din PIB.

Autoritățile susțin că nivelul datoriei rămâne unul gestionabil.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici