main logo
866

Datoria externă brută a Moldovei a crescut cu 100.000.000 dolari în 2019

La finele anului 2019, datoria externă brută a Republicii Moldova constituia 7,546 miliarde de dolari și s-a majorat față de sfârşitul anului 2018 cu aproape 100 milioane de dolari.

Datoria externă brută a Moldovei a crescut cu 100.000.000 dolari în 2019

Datele Băncii Naționale a Moldovei relevă că în ultimii 5 ani datoria externă brută s-a majorat cu circa 1,5 miliarde de dolari, transmite Știri.md cu referire la Mold-street.com.

Datoria publică scade, cea privată creşte

Potrivit datelor BNM, la finele anului 2019, datoria externă publică și public garantată a constituit circa 1,92 miliarde de dolari, în scădere cu un procent față de situația de la sfârșitul anului 2018, deținând ponderea de 25,4% din totalul datoriei externe.

În schimb datoria externă privată negarantată s-a majorat cu 1,8% și a urcat la 5,626 milioane dolari, reprezentând, respectiv, 74,6% din total. 

Cel mai mare creditor al statului, conform situației la 31 decembrie 2019, este Grupul Băncii Mondiale cu o pondere de 37,7% din datoria externă publică totală sau 715,82 milioane dolari (din care datoria față de AID a constituit 617 milioane dolari, iar față de BIRD – 98,5 milioane dolari), fiind urmat de Fondul Monetar Internațional cu 24,1%, Banca Europeană de Investiții - cu 15,4%, România - cu 4,3% și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare - 4,9%. 

Cea mai mare parte a stocului datoriei externe brute îi revine datoriei pe termen lung (71,5%). Comparativ cu situația din 31.12.2018, angajamentele totale pe termen lung au crescut cu 1,7%, iar cele pe termen scurt s-au diminuat cu 0,4%.

De menționat, că cea mai mare parte a datoriei pe termen scurt (peste 85 la sută) o reprezintă creditele comerciale și avansurile ce au un risc scăzut la deservire comparativ cu alte instrumente generatoare de datorii, susține BNM. 

Chiar dacă în 2019, s-a atestat o creştere a datoriei externe brute, cota acesteia în PIB s-a diminuat cu 2,1 puncte procentuală şi constituie 63,1%, comparativ cu 65,2% la finele anului 2018 şi 78,4% - la finele anului 2015.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării