main logo
440

Cum va fi finanțat proiectul de modernizare a administrării fiscale

Proiectul de modernizare a administrării fiscale va fi finanțat „pe bază de rezultate” pentru a stimula implementarea efectivă a reformelor.

Cum va fi finanțat proiectul de modernizare a administrării fiscalePoza simbol

Guvernul a aprobat vineri, 30 august, proiectul de lege pentru ratificarea Amendamentului la Acordul de finanțare încheiat cu Asociația Internațională pentru Dezvoltare și a Amendamentului la Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, ce conțin acest principiu, transmite Știri.md cu referire la Moldpres

Noua abordare precum finanțarea bazată pe rezultate include o serie de indicatori în sprijinul activităților proiectului, inclusiv valoarea nominală a cotelor specifice și minime ale accizelor pentru toate produsele de tutun majorată, îmbunătățirea posibilităților de utilizare a paginii WEB a Serviciului Fiscal de Stat (SFS), capacitatea angajaților SFS de a presta servicii consolidate contribuabililor și alte acțiuni.

Ministerul Finanțelor menționează că în cadrul misiunii echipei Băncii Mondiale de la începutul lunii decembrie 2018 s-a convenit asupra revizuirii mai multor activități ale proiectului prin restructurarea acestuia. Prin urmare, amendamentele propuse au două obiective principale, în primul rând, de a îmbunătăți performanța proiectului și a asigura realizarea obiectivelor de dezvoltare și, în al doilea rând, de a alinia mai bine proiectul la activitățile curente de modernizare fiscală a Serviciului Fiscal de Stat.

Acordul de finanțare prevede acordarea unui împrumut de circa 7 milioane de dolari SUA, iar cel de împrumut de la Banca Mondială este de 12,58 milioane de dolari SUA. Ambele acorduri au fost semnate la Chișinău la 28 iunie 2016. Finanțarea bazată pe rezultate prevede o sumă de circa 3 milioane de dolari.

Termenul limită de atragere a fondurilor pentru finanțarea proiectului este 30 noiembrie 2023.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării