Criza energetică: Moldelectrica testează trecerea la regimul insularizat
Moldelectrica, operatorul sistemului electroenergetic din Republica Moldova, în coordonare cu partenerii din sistemul electroenergetic național (SEN) al României, va testa începând de sâmbătă până marți (31 mai-3 iunie), regimul insularizat temporar în anumite zone ale rețelei electroenergetice a Republicii Moldova.

Probele vor fi realizate prin liniile electrice aeriene (LEA) de 110 kV: Ungheni – Țuțora, Cioara – Huși și Gotești – Fălciu, care de ani de zile nu au fost folosite, dar asigură interconexiunea cu sistemul energetic al României, transmite Știri.md cu referire la mold-street.com.
Potrivit Moldelectrica, scopul principal al acestui exercițiu tehnic este de a testa și valida capacitatea infrastructurii de interconectare dintre cele două state în vederea creșterii fiabilității alimentării cu energie electrică, în special pentru consumatorii din regiunile centrale și sudice ale țării. Este vorba de consumatorii din raioanele Cahul, Cantemir, Comrat, Taraclia, Leova, Hâncești, Nisporeni, Ialoveni și Strășeni, a precizat compania Premier Energy Distribution.
„Această etapă de testare urmărește verificarea funcționării controlate a regimurilor insularizate în cadrul SEN, cu alimentare din SEN al României, fără impact asupra siguranței și continuității în alimentarea consumatorilor.
Acțiunile fac parte din eforturile de modernizare și integrare regională, contribuind la consolidarea rezilienței sistemului nostru electroenergetic” a declarat Dumitru Rujanschi, Dispecer șef al Moldelectrica.
Operatorul susține că manevrele operative vor fi executate în conformitate cu programele tehnice de manevre aprobate și coordonate între dispeceratele naționale ale celor două țări.
„Toate conectările vor fi realizate în regim sincron, ceea ce înseamnă că tranziția se va efectua fără dezechilibre de frecvență sau tensiune în rețea. Nu sunt anticipate întreruperi în alimentarea consumatorilor finali. În situații excepționale, în timpul procesului de comutare sau sincronizare, pot apărea întreruperi scurte, de maximum 3 minute, în anumite zone”, dă asigurări Moldelectrica.
Măsura face parte dintr-o serie de acțiuni dispuse încă jumătate de an în urmă de Guvernul Recean, care a obligat la finele anului trecut operatorul de sistem Moldelectrica să pregătească scenarii de interconexiune insulară cu România, pe cele patru linii de 110 kV: Huși-Cioara, Stânca-Costești, Țuțora-Ungheni şi Fălciu-Gotești.
Atunci pregătirea a fost decisă în contextul riscurilor majore pentru stabilitatea sistemului energetic, ca urmare a sistării iminente a livrărilor de energie de la Centrala termoelectrică Moldovenească (Moldgres), începând cu 1 ianuarie 2025, urmare a stopării de către Gazprom a livrărilor de gaze.
Amintim că un sfert de veac în urmă în anii 1998-2001, Republica Moldova s-a confruntat cu o altă criză energetică de proporții și a importat din România între 10-20% din necesarul de energie în regim de insulă. Adică consumatorii din câteva raioane au primit energie din România, fiind izolați de sistemul energetic al Republicii Moldova.