Creditele ipotecare în valută străină vor putea fi convertite în altă monedă
Persoanele care accesează credite pentru cumpărarea sau construcția unei locuințe în valută străină vor avea dreptul să solicite conversia acestora într-o altă monedă, iar creditorii vor fi obligați să avertizeze clientul în cazul creșterii semnificative a ratelor de plată. Mecanismul este prevăzut într-un proiect de lege elaborat de Comisia Națională a Pieței Financiare.
Imagine simbolPotrivit CNPF, proiectul stabilește reguli mai clare pentru contractele de credit destinate cumpărării sau construcției unei locuințe, sau celor în baza cărora se constituie gajul bunului imobil rezidențial, transmite Știri.md cu referire la IPN.
Proiectul introduce garanții suplimentare pentru consumatorii care întâmpină dificultăți de plată. Astfel, creditorul va trebui să informeze consumatorul încă din prima zi de restanță și periodic despre sumele restante și consecințele neexecutării. Totodată, penalitățile vor fi plafonate prin lege, în funcție de perioada de executare a contractului și de situația consumatorului.
De asemenea, proiectul prevede o perioadă minimă între declararea scadenței anticipate și începerea executării silite, limitează penalitățile după scadență și permite consumatorului să solicite vânzarea directă a bunului ipotecat înainte de executare. Dacă suma obținută nu acoperă integral datoria, diferența va putea fi rambursată în rate adaptate situației financiare a consumatorului.
Proiectul de lege privind contractele de credit pentru bunuri imobile rezidențiale va fi promovat de Ministerul Finanțelor și urmează să fie supus procedurilor de avizare și consultare publică.