Consumă rațional, economisește energie: O campanie, lansată de CNED
Republica Moldova lansează o nouă campanie națională de informare pentru promovarea eficienței energetice și a consumului rațional de energie în instituțiile publice, mediul privat și gospodării. Inițiativa este coordonată de Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED) și Ministerul Energiei, în parteneriat cu principalii operatori din domeniu și cu susținerea Agenției Franceze pentru Dezvoltare (AFD).

Campania se va desfășura în perioada octombrie 2025 – februarie 2026 și urmărește să crească nivelul de conștientizare privind utilizarea eficientă a energiei, să ofere sfaturi practice pentru reducerea consumului și să contribuie la protecția mediului, transmite Știri.md.
Acțiunea face parte din Planul național de pregătire pentru sezonul de încălzire 2025 – 2026, care include 48 de măsuri.
Campania implică colaborarea dintre ANRE, Premier Energy, Energocom, Moldelectrica, Termoelectrica, RED-Nord, CET-Nord, FEE-Nord și UCIP-Energy, vizând atât instituțiile publice, cât și cetățenii.
„Guvernul și întreprinderile energetice au realizat o mare parte din măsurile de pregătire pentru această iarnă. Dar avem nevoie de contribuția fiecărui cetățean pentru a consuma energia rațional”, a declarat Dorin Junghietu, ministrul Energiei.
Potrivit acestuia, măsurile simple, precum stingerea luminii în camerele neutilizate sau folosirea electrocasnicelor eficiente, pot reduce consumul de energie cu 15–20%. Junghietu a amintit și rezultatele programului EcoVoucher, prin care înlocuirea a 14.000 de frigidere vechi a adus gospodăriilor economii de 3,8 milioane de lei în ultimii doi ani.
Directorul CNED, Ion Muntean, a subliniat că noua campanie va promova exemple practice și replicabile.
„Micile schimbări în obiceiurile zilnice pot genera economii considerabile și protejează mediul. În acest an ne propunem să transformăm conștientizarea în acțiuni reale — în gospodării, instituții și întreprinderi”, a explicat el.
Muntean a menționat și instrumentele de sprijin disponibile pentru populație: Voucherele pentru Electrocasnice și Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul rezidențial (FEERM), care oferă suport financiar pentru modernizarea echipamentelor și reducerea consumului de energie.
Campania națională include o serie de acțiuni educative și informative:
- materiale explicative și campanii media;
- traininguri pentru jurnaliști și workshopuri pentru sectorul privat;
- instruiri pentru specialiști din domeniul energetic;
- vizite în teritoriu și sesiuni educative în școli și universități.
Centrul Național pentru Energie Durabilă va coordona implementarea acestor activități, asigurând diseminarea informațiilor corecte și promovarea bunei guvernanțe energetice.
Prin această campanie, autoritățile își propun să consolideze cultura responsabilității energetice la nivel național și să contribuie la dezvoltarea unui viitor durabil.
„Eficiența energetică nu înseamnă doar economii financiare, ci și o investiție în siguranța și stabilitatea energetică a țării”, a conchis Junghietu.