main logo
886

Anchetă: Posibilă înțelegere de cartel la scumpirea carburanților

Consiliul Concurenței s-a autosesizat în urma creșterii prețurilor la produsele petroliere, declarându-se preocupat de creșterile au avut loc în mod simultan la mai multe companii petroliere.

Anchetă: Posibilă înțelegere de cartel la scumpirea carburanților

Consiliul menționează că scumpirea simultană trezește îndoieli că petroliștii au acționat în mod independent, iar în acest sens a fost declanșată o investigație pentru a stabili dacă a existat o înțelegere de cartel, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Într-un comunicat de presă al Consiliului Concurenței se menționează că, întru elucidarea cazului, autoritatea conlucrează cu alte instituții competente. În acest sens, Consiliul se arată deschis în vederea recepționării oricărei informații, care ar elucida circumstanțele cazului.

Mai multe stații PECO au afișat la panou prețuri mai mari la carburanți. Benzina s-a scumpit cu un leu și zece bani, iar motorina cu 85 de bani. Odată cu afișarea noilor prețuri, benzina cu cifra octanică 95 costă 19,47 lei pentru un litru, pe când acum o zi prețul era de 18,37 lei. Motorina a ajuns să coste 17,47 lei, comparativ cu 16,62 lei.

Odată cu afișarea noilor prețuri la carburanți, Asociația „Orașul Fără Maxi-Taxi” a anunțat o acțiune de protest „Sunt împotriva majorării prețului la combustibil!”. 

Activiștii cheamă toți proprietarii de autoturisme, șoferii dar și ceilalți cetățeni afectați de ridicarea prețurilor la produsele petroliere să se alăture acțiunii de protest care va avea loc vineri, 17 mai, în Piața Marii Adunări Naționale, începând cu ora 18:00.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării