Concurs pentru proiectarea și construcția unor noi centrale electrice în Moldova
Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE) a anunţat concurs pentru proiectarea, furnizarea, instalarea și punerea în funcțiune a două noi centrale de cogenerare, bazate pe Motoare cu Combustie Internă pe Gaz (GICE), în Chișinău.
Instalațiile ar urma să aibă o capacitate de producție de cel puțin 43 Gcal/h de energie termică și capacitatea corespunzătoare de producere a energiei electrice la randamentul necesar, transmite Știri.md cu referire la mold-street.com.
Potrivit anunțului, ofertanții ar urma să facă proiectarea, furnizarea, instalarea și punerea în funcțiune a unei noi centrale de cogenerare bazată pe GICE CET Sursa 3 – pe teritoriul CET Sursa 2 existentă, adică pe teritoriul fostei CET-1, acum parte a Termoelectrica.
De asemenea, se prevede și proiectarea, furnizarea, instalarea și punerea în funcțiune a unei noi centrale de cogenerare, bazată pe GICE HP Vest – pe teritoriul actualei Centrale termice Vest din Chișinău, la fel parte a Termoelectrica.
Contractul presupune și alte lucrări, inclusiv proiectarea, furnizarea și instalarea celor necesare pentru alimentarea rețelei electrice naționale cu energie electrică produsă de noile centrale de cogenerare.
Adică de linii electrice și transformatoare de putere 6/110 kV la CT Vest și linii electrice de cablu 110 kV pentru racordarea la rețeaua electrică.
Perioada de construcție este estimată la 26 de luni de la data intrării în vigoare, adică Antreprenorul va atinge Finalizarea Facilităților în termen de 24 de luni de la data intrării în vigoare, iar Testul de garanție al Facilităților va fi finalizat cu succes în 60 de zile de la data intrării în vigoare.
Anterior, UCIPE a anunțat și un concurs pentru elaborarea unui Studiu de fezabilitate pentru instalații noi de înaltă eficiență de producere a energiei termice și electrice pentru Termoelectrica.
Potrivit Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, acesta este un pas pentru pregătirea unor investiții importante – construirea unei centrale noi moderne de cogenerare de înaltă eficiență, care să devină principala sursă de producere a energiei termice pentru mun. Chișinău și o importantă sursă de producere a energiei electrice în sistemul energetic național.
Toate acestea sunt parte a celui de-al doilea Proiect de îmbunătățire a eficienței sistemului de alimentare centralizată cu energie termică (PIESACET-2), finanțat de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (Grupul Băncii Mondiale). Valoarea totală a finanțării este de 92 de milioane de dolari în perioada 2020-2025.