main logo
3233

Compensații pentru consumatorii cu venituri reduse: Proiectul, votat în prima lectură

În sezonul de încălzire 2024-2025, compensațiile la energie vor fi acordate direct consumatorilor cu venituri reduse. Proiectul de lege care prevede acest lucru a fost susținut cu votul a 57 de deputați.

Compensații pentru consumatorii cu venituri reduse: Proiectul, votatFoto: Imagine simbol

Astfel, potrivit documentului, Guvernul va stabili metoda de calcul pentru valoarea compensațiilor consumatorilor vulnerabili în baza criteriilor și informațiilor din Sistemul informațional „Vulnerabilitatea energetică”, transmite Știri.md.

O altă prevedere se referă la simplificarea administrării sistemului de compensații, ceea ce va contribui la reducerea sarcinii administrative a furnizorilor de energie care gestionau anterior calcularea și aplicarea compensațiilor și va oferi mai multă transparență în privința alocării compensațiilor. 

Ministerul Muncii și Protecției Sociale va fi instituția responsabilă de stabilirea și calcularea compensațiilor. Mai exact, plata compensației la energie va fi efectuată de către Casa Națională de Asigurări Sociale, prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice Mpay.

De asemenea, după cum s-a mai menționat anterior, în acest sezon nu va fi utilizată noțiunea de categorie de vulnerabilitate energetică. Compensația va fi calculată pe baza vulnerabilității energetice specifice fiecărei gospodării în parte. Totodată, gospodăriile vor fi încurajate să utilizeze energia mai eficient, deoarece fondurile necheltuite din compensații pot fi redirecționare către alte necesități.

De menționat că proiectul de lege urmează a fi examinat și în a doua lectură.

Știri.md amintește că, începând cu 4 noiembrie, autoritățile au lansat procedura de înregistrare pe site-ul compensatii.gov.md pentru cetățenii Republicii Moldova, care vor să beneficieze de compensații la resursele energetice în perioada rece a anului. În prima zi de înregistrare, peste 50.000 de cereri au fost depuse de către cetățeni.

Pentru a primi compensații pentru luna noiembrie, doritorii trebuie să se înregistreze pe platforma compensatii.gov.md până la data de 28 noiembrie. Pe perioada sezonului rece (noiembrie-martie), cererile pot fi depuse oricând, dar compensațiile nu vor fi acordate pentru lunile precedente. Dacă cererea a fost depusă după data de 28 a lunii, compensațiile vor fi acordate începând cu luna următoare.

Citește și: Guvernul explică de ce nu va mai oferi compensații pentru energie în facturi

Citește și: Start înscrierilor pe compensatii.gov.md: Tot ce trebuie să știi

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării