Companiile moldovenești vor putea exporta mai ușor produse în țările UE
Schimburile comerciale dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană vor fi simplificate. Un proiect în acest sens a fost votat de Guvern. Astfel, prin această inițiativă, autoritățile vor crea o procedură clară prin care vor transmite Comisiei Europene și statelor membre UE informații despre reglementările tehnice aplicabile în țara noastră.

Altfel spus, dacă un produs este acceptat într-un stat membru al UE, se vrea ca el să poată fi acceptat și în Moldova – și invers, transmite Știri.md.
„Companiile moldovenești vor putea exporta mai ușor produse în țările UE, iar schimbul de informații va ajuta la eliminarea barierelor inutile din calea comerțului. În același timp, Moldova va putea preveni eventuale blocaje comerciale cauzate de diferențele dintre legislația națională și normele europene.
Informațiile vor fi transmise printr-un sistem european special, numit TRIS – Sistemul de Informare privind Reglementările Tehnice. Astfel, Comisia Europeană și celelalte state membre vor putea verifica, înainte de adoptare, dacă reglementările propuse în Moldova sunt compatibile cu regulile europene. Mai mult, această procedură va oferi companiilor posibilitatea de a-și spune punctul de vedere asupra unor reglementări care le-ar putea afecta activitatea – chiar înainte ca aceste reglementări să intre în vigoare”, explică Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.
Prin acest mecanism, statul dorește:
- să sprijine accesul companiilor moldovenești pe piața internă a UE;
- să crească transparența procesului legislativ;
- să încurajeze implicarea mediului de afaceri;
- să îmbunătățească calitatea legislației naționale.