Companiile grecești, interesate de investiții în sectorul energetic al Moldovei
Companiile grecești din sectorul energetic și-au exprimat interesul pentru investiții în Republica Moldova, concentrându-se pe dezvoltarea energiei regenerabile, stocarea energiei și modernizarea rețelelor electrice. Subiectele au fost abordate în cadrul unei întrevederi a secretarului de stat al Ministerului Energiei, Carolina Novac, și viceministrul Afacerilor Externe al Greciei, Haris Theocharis, însoțit de investitori eleni.
Foto: Ministerul EnergieiMinisterul Energiei subliniază că discuțiile s-au axat pe oportunitățile de investiții în sectorul energetic, aflat într-un proces rapid de transformare și integrare în piața europeană. De asemenea, au fost abordate proiecte în domeniul gazelor naturale și al LNG, precum și inițiative de tip waste-to-energy, care vizează transformarea deșeurilor în energie electrică sau termică, alături de producerea biogazului, transmite Știri.md cu referire la IPN.
În contextul regional actual, a fost analizat potențialul Republicii Moldova de a deveni un hub logistic și energetic pentru reconstrucția Ucraina, precum și rolul țării în noile coridoare energetice din Europa de Sud-Est.
„Sectorul energetic este unul dintre cele mai dinamice din Republica Moldova. Am reușit să depășim mai multe crize și să accelerăm reformele, inclusiv prin diversificarea surselor de aprovizionare și creșterea ponderii energiei regenerabile de la 3% la 29%. Avem în derulare proiecte importante – de la capacități fotovoltaice și eoliene, până la investiții în stocare și infrastructură de transport”, a menționat Carolina Novac.
Totodată, oficialii au discutat despre liberalizarea pieței gazelor naturale, obiectivul de cuplare a pieței de energie electrică cu cea europeană până în 2028 și necesitatea dezvoltării unor capacități de producere stabile, complementare surselor regenerabile.