main logo
409

Comerțul cu amănuntul în bază de patentă va fi posibil și în 2019

Data-limită de desfășurare a activităților de comerț cu amănuntul în baza patentei, care expiră la 31 decembrie 2018, ar putea fi extinsă până pe 31 decembrie 2019, potrivit unei modificări în acest sens la articolul 4 al Legii cu privire la patenta de întreprinzător, aprobate de Guvern.

Comerțul cu amănuntul în bază de patentă va fi posibil și în 2019

Ministerul Economiei și Infrastructurii explică necesitatea amânării repetate a datei-limită prin tranziția lentă la activitatea independentă sau la alte forme legale de antreprenoriat, transmite IPN.

Pe de altă parte, patenta limitează drepturile consumatorului.

Acesta nu poate să-și exercite drepturile la schimbarea articolelor procurate dacă s-au dovedit a fi necalitative.

În scopul dezvoltării activităților economice și îmbunătățirii controlului asupra riscurilor menționate, în ianuarie 2017 a fost modificat cadrul legal prin introducerea unei noi forme legale de antreprenoriat, activitatea independentă.  Această formă prevede un mod simplificat de inițiere a afacerii și regim fiscal.

Autoritățile constată cu regret că, din ianuarie 2017 până în septembrie 2018, de la patentă la activitatea independentă au migrat 1500 antreprenori-persoane fizice, care desfășoară comerț cu amănuntul.  În septembrie anul curent, mai erau valabile peste 9100 de patente în comerțul cu amănuntul.

MEI își propune pe parcursul anului 2019 să implementeze un șir de măsuri menite să încurajeze trecerea la activitatea independentă.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării