main logo
649

CNFP a început procedura de remediere financiară a companiei de asigurări Galas

Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF) a dispus instituirea procedurii de administrare specială provizorie a companiei de asigurări "Galas".

CNFP a început procedura de remediere a companiei de asigurări Galas

Potrivit agenţiei Infotag, în decizia autorităţii de reglementare se menţionează că societăţii de asigurări "Galas" i se interzice să încheie noi contracte de asigurări pe toate segmentele de asigurări, transmite Știri.md.

CNPF a numit-o pe Olesea Smoleacov drept administrator special la "Galas", fiindu-i încredinţate funcţiile de administrare, conducere şi control al asigurătorului pentru perioada procedurii de administrare specială în vederea remedierii financiare a companiei.

Administratorul special preia conducerea companiei, având dreptul de acces nelimitat la active, spaţii, documente, rapoarte, registre şi orice alte informaţii ale asigurătorului.

Decizia CNPF a intrat în vigoare la data adoptării sale, pe 29 iulie 2019. Autoritatea de reglementare, în decizia sa, indică faptul că aceasta poate fi atacată conform procedurii administrative.

Procedura de administrare specială provizorie a companiei de asigurări "Galas".

Procedura de administrare specială provizorie a fost introdusă de CNPF, ţinând cont de starea economică şi financiară a companiei "Galas" a situaţia din 30 iunie 2019.

CNPF a luat decizii similare şi în privinţa societăţilor de asigurări "Moldasig" şi "Klassika Asigurări".

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării