main logo
669

Cine sunt pretendenții admiși în concursul pentru șefia ANRE

Nouă dosare depuse la concursul public de selectare a candidaților la alte trei funcții de director al Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) au fost admise de către Comisia economie, buget și finanțe a Parlamentului.

Cine sunt pretendenții admiși în concursul pentru șefia ANRE

Pretendenții admiși în concursul pentru șefia ANRE sunt: Svetlana Zapșa, Eugen Carpov, Dan Bîrsă, Octavian Calmîc, Anatolie Zagorodnîi, Constantin Bragoi, Violina Șpac, Viorel Gamurar, Dumitru Suhoborcenco, transmite Știri.md.

Decizia Comisiei și CV-urile candidaților admiși urmează a fi publicate pe site-ul Parlamentului. 

Menționăm că, în total, unsprezece dosare au fost depuse și doar nouă au fost acceptate.

Membrii Comisiei au respins dosarele a doi candidați. Este vorba despre Iurie Chiorescu și Alexandru Popa, deoarece nu corespundeau criteriilor de selectare.

Comisia parlamentară economie, buget și finanțe a anunțat concurs public pentru suplinirea a cinci funcții vacante de Director al Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică. Dosarele pentru concurs au fost depuse în perioada 30 noiembrie 2018 – 16 ianuarie 2019.

La prima etapă a concursului de selectare a dosarelor au fost admiși candidații Ion Candu, Oleg Popa, Constantin Bragoi, Ștefan Creangă, Viorel Gamurari, Sergiu Ungureanu, Svetlana Zapșa, Violina Șpac, Veaceslav Untila.

În conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare a concursului, Comisia economie, buget și finanțe urmează să desfășoare interviul și să selecteze candidații care au acumulat punctajul cel mai mare. Comisia prezintă Președintele Parlamentului candidații selectați, care urmează a fi aprobați de plenul Parlamentului.  

Toate cele 5 funcții de director au devenit vacante după ce oficialii și-au prezentat demisia la sfârșitul anului trecut. 

Potrivit Legii cu privire la energetică, Agenţia Națională pentru Reglementare în Energetică este condusă de un Consiliu de Administraţie format din 5 directori. Membrii Consiliului de Administrație al ANRE sunt numiți prin hotărâre Parlament pentru un mandat de șase ani. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării