main logo
715

Chicu vrea să-i lipsească pe funcționarii BNM de privilegii neîntemeiate

În următoarele zile, Guvernul va propune modificări la legislaţie pentru a elimina privilegiile absolut neîntemeiate de care se bucură funcţionarii Băncii Naţionale.

Chicu vrea să-i lipsească pe funcționarii BNM de privilegii neîntemeiateFoto: știri.md

Despre aceasta a anunțat premierul Ion Chicu, care şi-a exprimat indignarea că funcţionarii BNM cu statut de bănuiţi/învinuiţi în dosarul furtului miliardului din sistemul bancar primesc asistenţă juridică din partea acestei instituţii, transmite Știri.md

"Pe lângă salarii de sute de mii de lei lunar, acești funcționari beneficiază de înlesniri inimaginabile, inclusiv de a fi apărați din banii statului, când încalcă legea.

Firește, această situație nu mai poate fi tolerată și am propus eliminarea acestor plăți în folosul participanților la furtul miliardului din cadrul BNM", a spus Chicu.

Prim-ministrul a calificat drept stranie reacţia conducerii BNM, care "a decis "să se plângă" corpului diplomatic străin şi FMI că statul atentează la independenţa băncii centrale".

"Conducerea BNM trebuie să înțeleagă, că poporul nu va mai plăti avocați pentru acei care au fost implicați în furtul miliardului", a mai adăugat Chicu.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării