main logo
444

CFM: Salarii mai mari pentru unii angajați începând din mai 2019

Mai mult de jumătate din angajații Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” vor primi salarii mai mari începând cu luna mai.

CFM: Salarii mai mari pentru unii angajați începând din maiVeste bună pentru angajații CFM: Salarii mai mari începând cu luna mai

Decizia a fost luată de conducerea CFM urmare a hotărârii de Guvern privind majorarea salariului în sectorul real până la suma de 2.775 de lei pe lună, transmite Știri.md

Măsura presupune o majorare a fondului salarial cu circa 5,5 mln lei lunar. 

CFM a precizat că decizia de a mări leafa minimă până la suma de 2.775 de lei este una separată de majorările salariale anunțate la începutul lunii aprilie, curent.

Prin urmare, o bună parte dintre angajații care cad sub incidența acestor două decizii se vor bucura de două majorări simultane, ambele urmând să fie efectuate începând cu luna mai. 

Printre beneficiari vor fi angajații cu cel mai mic coeficient salarial, cum ar fi muncitorii antrenați în mișcarea trenurilor și repararea materialului rulant.

„Prima creștere salarială va fi posibilă după ce încasările întreprinderii au crescut în urma sporirii numărului de vagoane, precum și reparația acestora, efectuată în ultimii doi ani. Cea de-a doua majorare va fi efectuată urmare a deciziei guvernului de a mări salariul din sectorul real”, a afirmat directorul general al CFM, Iurii Topala.

Anterior, au fost majorate salariile pentru mecanicii de locomotivă. În prezent, salariul mediu pe întreprindere ajunge la 4.800 de lei, iar fondul salarial al CFM constituie peste 40 milioane de lei lunar. CFM are aproximativ 7.600 de angajați.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării