main logo
407

CFM: 233 km de cale ferată vor fi reabilitați începând cu 2019

233 km de cale ferată din tronsonul Bender-Basarabeasca-Etulia-Giurgiulești vor fi reabilitați.

CFM: 233 km de cale ferată vor fi reabilitați începând cu 2019233 km de cale ferată vor fi reabilitați începând cu 2019

Conform planului de acțiuni, lucrările de proiectare și reconstrucție se vor desfășura pe parcursul anilor 2019-2021, iar prima etapă a licitației va fi finalizată la începutul lunii mai, transmite Știri.md

Subiectul a fost discutat de ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, cu administrația Întreprinderii de Stat Calea Ferată din Moldova (CFM).

Astfel, odată cu reabilitarea tronsonului vor avea loc și lucrări privind renovarea stației Giurgiulești, reînnoirea și modernizarea liniilor de cale ferată, control-comandă și semnalizare, telecomunicații etc.

„Trebuie să reușim să reconstruim calea ferată de la stația Ungheni până la stația Chișinău, atunci vom avea posibilitatea să majorăm viteza și volumul de marfă transportată pe acest segment, tariful pentru transport se va micșora, ceea ce va reduce volumul de marfă transportată pe drumurile naționale, care sunt supuse lucrărilor de reconstrucție”, a declarat Chiril Gaburici.

Valoarea proiectului este de peste 55 milioane de euro sub formă de credit și va fi implementat cu suportul Băncii Europene de Dezvoltare și Reconstrucție, Băncii Europene de Investiții și Uniunii Europene.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării