main logo
1002

Cea mai mare bancă este gata de vânzare. Acţionarii şi-au asumat mai multe obligaţiuni

Adunarea generală extraordinară a acţionarilor Moldova Agroindbank (MAIB) a aprobat pe 14 iunie, Actul de obligativitate dintre bancă şi consorţiul investitorilor care doresc să cumpere 41,09% din acţiunile instituţiei.

Moldova Agroindbank (MAIB) este gata de vânzare

La Adunare s-au înregistrat acţionari care deţin 365.340 acţiuni cu drept de vot, ceea ce constituie peste 59% din capitalul băncii şi care au şi votat decizia favorabilă, transmite Știri.md cu referire la mold-street.com.

Actul de obligativitate include o listă de garanții pe care MAIB s-a angajat să le îndeplinească până la tranzacție, când consorțiul de investitori va intra în drepturi depline de acționari ai băncii, și după.

Potrivit Infotag, unele obligațiuni asumate de acţionarii MAIB sunt pe termen lung și prevăd acordarea compensațiilor financiare pentru eventualele pierderi ale investitorilor în viitor, care vor fi legate de achiziționarea activelor celei mai mari bănci din țară.

Președintele MAIB, Serghei Cebotari, a prezentat acționarilor proiectul actului de obligaţiuni ale băncii faţă de consorțiu şi, răspunzând la numeroasele întrebări din partea acţionarilor, a explicat în detaliu esența și importanţa documentului, propus adunării generale spre aprobare.

Acționarii au votat în unanimitate pentru aprobarea documentului, acordându-i președintelui băncii dreptul de a-l semna.

De notat că în ajunul adunării, afaceristul Veaceslav Platon, condamnat la 18 ani închisoare şi care anterior ar fi deţinut prin interpuşi controlul asupra circa 43% din acţiunile MAIB, a difuzat o adresare în care avertiza conducerea băncii şi pe acţionarii ei asupra riscurilor de a vota acordarea unor astfel de garanţii.

Potrivit acestuia prin emiterea unor astfel de garanţii, acţionarii MAIB ar putea ulterior să piardă acţiunile şi în plus să plătească despăgubiri celor care nu au votat aşa-ceva.

De notat că deja de doi ani şi ceva un pachet de peste 41% din acţiunile Moldova Agroindbank sunt expuse periodic la vânzare, dar deocamdată nu s-a ajuns la o tranzacţie. 

Potrivit Băncii Naţionale a Moldovei un consorțiu internațional a depus deja o cerere oficială la BNM referitor la procurarea pachetului de 41,09% acțiuni în MAIB.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării