Ce trebuie să știe cetățenii despre scutirea personală în 2026
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) reamintește că persoanele fizice rezidente din Republica Moldova au dreptul la scutire personală anuală, doar dacă venitul impozabil obținut pe parcursul unui an nu depășește suma de 360.000 de lei.
Foto: IPNPotrivit legislației, scutirea personală poate fi aplicată fie la locul de muncă de bază, fie la locul de muncă prin cumul sau prin depunerea Declarației persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (Forma CET18). Venitul impozabil este calculat din venitul brut obținut din toate sursele, inclusiv facilitățile oferite de angajator, din care se scad deducerile și scutirile prevăzute de lege, transmite Știri.md.
Autoritățile fiscale precizează că persoanele care au beneficiat de scutire personală, dar au obținut venituri anuale impozabile mai mari de 360.000 de lei, sunt obligate să depună Declarația CET18 până la data de 30 aprilie 2026. Prin această declarație, contribuabilul renunță la scutirea personală și își stabilește obligațiile fiscale corespunzătoare.
Totodată, unele categorii de contribuabili nu pot utiliza scutirile fiscale pe întreaga perioadă de activitate. Este vorba despre persoanele care obțin venituri impozitate în regim special, precum angajații din domeniul transportului rutier de persoane în regim de taxi sau salariații rezidenților parcurilor pentru tehnologia informației. În aceste cazuri, scutirile se aplică doar pentru lunile în care veniturile au fost obținute în regimul standard de impozitare.
De asemenea, legislația prevede acordarea unor scutiri speciale pentru anumite categorii de persoane, inclusiv pentru victimele avariei de la Cernobâl, persoanele cu dizabilități, participanții la acțiuni de luptă sau membrii familiilor acestora, precum și pentru persoanele reabilitate în urma represiunilor politice.
Autoritățile îndeamnă contribuabilii să respecte termenul-limită de depunere a declarației și să se informeze corect pentru a evita eventuale sancțiuni.