Comunicați țării o știre importantă!×
Hot news
Liviu Dragnea, condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare
  • 0
  • 1
  • 3
  • 0
  • 0
4
27 Mai. 14:07
·
165
1
  • 0
  • 2
  • 0
  • 0
  • 0
2
  • 0
  • 2
  • 0
  • 0
  • 0
2
382

Câte societăți din Moldova au dreptul să emită monedă electronică

Doar patru companii din Moldova dețin licență pentru activitatea de emitere a monedei electronice, în cazul uneia licența fiind suspendată.

Anterior, cinci companii dețineau acest drept, dar una a fost privată de licență, transmite Știri.md cu referire la bizlaw.md

Potrivit Băncii Naționale, dreptul de a emite monedă electronică este deținut de următoarele companii:

- ”Paymaster” SRL. Compania deține licența din septembrie 2014.

- ”Paynet Services” SRL. Compania deține licența din noiembrie 2014, care a fost reperfectată de două ori.

- ”QIWI-M” SRL (anterior Î.M. „OSMP-M” SRL). Compania deține licența din octombrie 2014, care a fost reperfectată și substituită.

- ”BPAY” S.R.L.  (anterior ”Artosis” SRL). Compania a obținut licența în octombrie 2014, dar i-a fost suspendată în data de 9 august 2018 pentru un termen de șase luni. Prin urmare, din 9 februarie, compania va putea emite monedă electronică.

- ÎM OMF „Microinvest” SRL. Compania a deținut licența din ianuarie 2015, dar i-a fost retrasă în aprilie 2018. Licența a fost retrasă în baza solicitării întreprinderii, deoarece a încetat desfășurarea activității date pentru concentrarea eforturilor de implementare a activității de bază (microfinanțare).

Toate companiile respective sunt din Chișinău. Acestea suplimentar dețin dreptul de a desfășura și alte activitățile prevăzute de Lege.

Potrivit Legii cu privire la serviciile de plată și moneda electronică, persoana care intenționează să emită și să transfere monedă electronică în calitate de societate emitentă de monedă electronică pe teritoriul Republicii Moldova este obligată să obțină licență înainte de a începe această activitate. Eliberarea și retragerea licenţei pentru activitatea de emitere a monedei electronice este dreptul exclusive al Băncii Naţionale.

Legea prevede că taxa pentru eliberarea licenţei societăţii emitente de monedă electronică constituie 30.000 de lei. 

Societatea emitentă de monedă electronică poate fi constituită sub formă de organizare juridică de societate pe acţiuni sau societate cu răspundere limitată şi, dacă prezenta lege nu prevede altfel, i se aplică legislaţia ce reglementează activitatea societăţilor comerciale.

Moneda electronică este o valoare monetară stocată electronic, inclusiv magnetic, reprezentând o creanță asupra emitentului, care este emisă la primirea fondurilor (altele decât moneda electronică), în scop de efectuare a unor operațiuni de plată, și care este acceptată de o persoană alta decât emitentul de monedă electronică.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter
Ați găsit greșeală?
Vă rugăm să ne anunțați!×