main logo
1180

Cât se achită anual din bugetul de stat pentru a returna miliardul

În perioada 2018-2021, Ministerul Finanţelor planifică să achite de la Bugetul de stat circa 3,4 miliarde de lei pentru plata datoriei formate ca urmare a furtului miliardului (deservirea obligațiunilor de stat emise în scopul executării obligațiilor la garanțiile de stat acordate în anii 2014-2015).

Cât se achită anual din bugetul de stat pentru a returna miliardul

În doi ani soldul datoriei s-a redus cu doar 482 de milioane lei

Suma este egală cu valoarea totală a alocaţiilor de la bugetul de stat pentru reparaţia şi întreţinerea drumurilor din ultimii trei ani, transmite Știri.md cu referire la Mold-Street.

Potrivit datelor Ministerului Finanţelor pe 30 septembrie 2018, soldul datoriei celor trei bănci (Banca Socială, Banca de Economii şi Unibank) față de Ministerul Finanțelor a constituit 12,86 miliarde de lei, fiind repartizat după cum urmează:

- Banca de Economii – 8.857 milioane lei;
- Banca Socială – 2.159 milioane lei;
- Unibank – 1.843,3 milioane lei.

Altfel spus de la momentul când în anul 2016, în conformitate cu Legea nr.235/2016, Ministerul Finanțelor a înlocuit Banca Națională a Moldovei în raporturile legate de creanța față de Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank prin emiterea obligațiunilor de stat în valoare egală cu creditele neachitate de către cele trei bănci implicate în frauda bancară, soldul datoriei s-a redus cu doar 482 de milioane de lei.

Or, valoarea obligaţiunilor de stat emise pe termen de până la 25 de ani este de 13,34 miliarde de lei. Acestea au fost transmise în contul Băncii Naționale în scopul executării de către Ministerul Finanțelor a obligațiilor de plată derivate din garanțiile de stat acordate de Guvern în anii 2014-2015 pentru cele trei bănci.

Ministerul Finanţelor estimează că plățile ce urmează a se efectua din bugetul de stat în contul deservirii obligațiunilor de stat respective (plata dobânzilor și a sumei principale) se situează sub 0,4% din PIB în perioada anilor 2019-2021.

Plata anuală a crescut de la 668 la 828 milioane lei

Astfel dacă în anul 2017 suma achitată a fost de 668 milioane lei, din care 618 milioane lei au fost dobânzi şi doar 50 milioane lei - suma de bază, apoi pentru anul 2018, suma aprobată pentru plata datoriei şi a dobânzilor este de 827,5 milioane lei.

Pentru anul 2019 este planificată plata deja a 844,5 milioane lei, în 2020 - 853 milioane lei, iar pentru 2021 - circa 868 milioane lei.

De notat că autorităţile se laudă că s-a reuşit recuperarea unor sume mari din furtul miliardului, dar datele Ministerului Finanţelor relevă că acestea sunt minoreşi nu au un impact major asupra restanţei, grosul plăţilor provenind de la Bugetul de stat.

Mai adăugăm că în afară de datoria de circa 13 miliarde de lei a celor trei bănci ce au făcut parte din Grupul Shor, Ministerul Finanţelor mai are de recuperat şi o datorie de 358 de milioane lei de la Investprivatbank, care şi-a dat falimentul în vara anului 2019 şi pentru care s-au alocat din buget circa 590 de milioane lei.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării