main logo
2322

Care este cuantumul salariului mediu pe economie prognozat pentru 2022

Cuantumul salariului mediu lunar pe economie pentru anul 2022, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 458 din 29.12.2021 privind aprobarea cuantumului salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul 2022 (Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 325-333 art. 761 din 31.12.2021), constituie 9.900 lei.

Care este cuantumul salariului mediu pe economie prognozat pentru 2022Foto: știri.md

În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 289/2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale, venitul asigurat pentru lunile incluse în calcul la determinarea bazei de calcul al indemnizaţiilor de asigurări sociale nu poate depăşi suma a 5 salarii medii lunare prognozate pe economie pentru anul respectiv înmulţită la 12 sau la numărul de luni în care persoana a realizat venit asigurat, transmite Știri.md cu referire la zdg.md.

În cazul în care în calcul se include anul calendaristic incomplet, venitul asigurat se plafonează reieşind din numărul de luni în care a fost realizat venitul asigurat pentru anul respectiv.

Potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 77/2016 cu privire la parcurile pentru tehnologia informației, venitul lunar asigurat al salariaţilor rezidenţilor parcului pentru tehnologia informaţiei constituie 68% din cuantumul salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul respectiv. 

Astfel, în anul 2022 venitul lunar asigurat al acestor salariaţi va constitui suma de 6.732 lei.

Concomitent, cuantumul salariului mediu lunar pe economie se utilizează şi la stabilirea sumei minime a impozitului unic pentru anul 2022 perceput de la rezidenţii parcurilor pentru tehnologia informaţiei, care conform art. 15 alin. (2) din legea citată supra, va constitui 30% din cuantumul salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul 2022.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării