main logo
1096

Când va fi gata autostrada care va lega R. Moldova de UE

Un proiect de lege privind aprobarea realizării autostrăzii Iași-Târgu Mureș, numită Autostrada Unirii, a fost adoptat miercuri, 7 noiembrie, de Camera Deputaților din România, în calitate de for decizional.

Când va fi gata autostrada care va lega R. Moldova de UE

IPN scrie cu referire la Agerpres că, potrivit proiectului, inițiat de parlamentari ai Partidului Mișcarea Populară şi semnat de reprezentanți ai tuturor formațiunilor politice, Autostrada Unirii începe la granița României cu Republica Moldova printr-un nou pod peste râul Prut şi se termină printr-o conexiune cu autostrada A3 Brașov - Borș, în apropierea orașului Târgu Mureș.

Autostrada Unirii se finanțează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, din credite externe şi din fonduri europene nerambursabile şi/sau prin parteneriat public-privat. 

În fiecare lege bugetară anuală, pe durata implementării proiectului, se vor aloca acestui obiectiv credite bugetare conform necesarului de finanțare comunicat de Ministerul Transporturilor.

Constantin Codreanu, deputat PMP, menţionează că autostrada Unirii va avea o lungime de 320 de kilometri, costul estimat în Master Planul General de Transport al României fiind de patru miliarde de euro. 

Potrivit parlamentarului, lucrările vor trebui lansate în 30 de zile din momentul promulgării legii, cu termen de execuție maximum patru ani, iar darea în exploatare a Autostrăzii Unirii, inclusiv a noului pod peste Prut, să aibă loc către 1 decembrie 2022.

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a declarat, citată de Agerpres, că autostrada Târgu Mureș-Iași-Ungheni poate fi eligibilă pentru cofinanțare din Fondurile europene structurale şi de investiții şi este responsabilitatea autorităților române să pregătească un proiect în acest sens. 

Potrivit oficialei, accesibilitatea regiunii de nord-est a României este foarte importantă, zona urbana Iași este cea mai populată din România, după capitala București.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării