main logo
1004

Când va ajunge prima tranșă din ajutorul României de 100 de milioane de euro

România este din ce în ce mai prezentă în Republica Moldova. O spune senatorul român Viorel Badea, potrivit căruia Guvernul de la București este determinat să sprijine în continuare cetățenii Republicii Moldova.

Când va ajunge prima tranșă din ajutorul României de 100 milioane euro

Potrivit oficialului român, prima tranșă din ajutorul nerambursabil de 100 de milioane de euro va ajunge la Chișinău în curând, iar banii sunt destinați modernizării infrastructurii satelor din Republica Moldova, transmite Știri.md, cu referire la IPN.

La 11 februarie 2022 a fost semnat Acordul privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară dintre Republica Moldova și România. Este vorba despre un grant de 100 de milioane de euro oferit de Guvernul de la București. Primele 25 de milioane vor fi transferate în primul trimestru al anului.

„E vorba de proiecte de peste 25 de milioane de euro pentru programul Satul European, program destinat creșterii accesului la servicii mai bune de apă și canalizare pentru aproape 100 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova, precum și pentru dotarea la 135 de unități școlare cu laboratoare de fizică, chimie și biologie. De asemenea, este vorba de achiziționarea de microbuze și autobuze școlare. Prima tranșă va putea fi alocată în primul trimestru al anului în curs. Acum se lucrează la documentație”, a spus Viorel Badea în cadrul unui interviu la Radio Moldova.

Senatorul Viorel Badea mai spune că România va ajuta Republica Moldova astfel încât Chișinăul să-și onoreze cele nouă angajamente asumate la obținerea statutului de țară candidată la aderare. De asemenea, potrivit oficialului, România va ajuta Chișinăul să depășească criza energetică generată de războiul din Ucraina, oferindu-i energie electrică.

„România și-a asumat în această perioadă de criză energetică sprijinirea Republicii Moldova prin furnizarea energiei electrice. De asemenea, e vorba de un sprijin bugetar direct în valoare de 10,34 milioane de euro destinat atenuării efectelor crizei energetice, transferat deja Guvernului de la Chișinău. Pregătim la Parlament un proiect de lege care să încurajeze înfrățirile dintre unitățile administrativ-teritoriale dintre cele două state. În ultimii ani și, mai cu seamă, în anul 2022, România a fost din ce în ce mai prezentă acasă, în Republica Moldova. Cu siguranță, acest tip de conexiune va crește”, a mai spus Viorel Badea.

Potrivit Acordului dintre Republica Moldova și România, 100 de milioane de euro vor fi alocați de Guvernul de la București în calitate de asistență nerambursabilă pe parcursul unei perioade de șapte ani. Potrivit acordului, Republica Moldova trebuie să vină cu o contribuție financiară nu mai mică de 5% din cheltuielile fiecărui proiect.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării