1136
Canalizarea, mai scumpă la Telenești. Cât este tariful la apă
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat astăzi noile tarife pentru serviciile de apă și canalizare la Telenești.

Pentru consumatorii casnici, prețul apei potabile rămâne neschimbat, la 21,53 lei/m³, însă serviciul de canalizare se scumpește cu 4,45 lei, ajungând la 23,67 lei/m³, transmite Știri.md cu referire la bani.md.
În cazul agenților economici, situația este diferită: apa se ieftinește cu 2,38 lei, la 44,12 lei/m³, iar tariful pentru canalizare scade cu 0,97 lei/m³.
ANRE precizează că ajustările tarifare vin în urma analizei costurilor operatorului local și au scopul de a asigura sustenabilitatea serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare.