point Logo
main logo
main logo
2030

Camera Tinerilor Antreprenori din Moldova are o nouă președintă

Camera Tinerilor Antreprenori din Republica Moldova - JCI Moldova, organizație dedicată dezvoltării tinerilor prin leadership, antreprenoriat și implicare civică, are o nouă conducere națională. Începând cu anul 2026, funcția de președintă este deținută de Ioana Bora, într-un an aniversar în care organizația marchează 15 ani de activitate în țară.

Camera Tinerilor Antreprenori din Moldova are o nouă președintăFoto: JCI

Originară din România, Ioana Bora are o experiență extinsă în cadrul organizației, acumulată la nivel local, național și internațional. În 2023, în calitate de președintă a filialei din Chișinău, a coordonat una dintre cele mai performante perioade ale organizației locale, aceasta obținând premii și recunoașteri internaționale timp de doi ani consecutiv, transmite Știri.md.

În 2025, Ioana Bora a deținut funcția de vicepreședinte executiv la nivel național, iar în același an a activat pe plan internațional ca și consilier de dezvoltare în cadrul rețelei europene a organizației, contribuind la consolidarea structurilor locale și naționale din mai multe state.

La începutul lunii iulie 2025, aceasta a reprezentat Republica Moldova la Academia JCI din Saitama, Japonia, un program internațional de leadership, unde lideri din întreaga lume fac schimb de experiență și bune practici. Ulterior, în octombrie 2025, a făcut parte din echipa de organizare a programului JCI European Know How, prin care tineri lideri au avut oportunitatea de a face shadowing la membri ai Parlamentului European din Bruxelles.

Noul mandat al Ioanei Bora este susținut de boardul național pentru 2026, din care fac parte Sergiu Liogchii – vicepreședinte executiv, Mariana Platon – vicepreședinte, Octavian Valcov – vicepreședinte, Șveț Valentina – vicepreședinte, Iana Domenti – director dezvoltare Nord, Ecaterina Moraru – secretar general și Marina Zama – președinte imediat trecut.

La nivel local, organizației îi sunt afiliate structuri în Chișinău, Ungheni și Rezina, conduse de Aurelia Rusu, Roman Țurcanu și, respectiv, Alina Cojuhari.

Potrivit organizației, mandatul Ioanei Bora se va concentra pe continuitate, leadership colaborativ și dezvoltarea de proiecte cu impact real în comunitate, precum și pe consolidarea cooperării dintre echipele locale și structura națională.

Camera Tinerilor Antreprenori din Republica Moldova face parte din rețeaua globală Junior Chamber International, o organizație prezentă în peste 100 de țări, care oferă tinerilor oportunități de dezvoltare prin leadership, antreprenoriat și implicare civică.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici