Burić: Condamn atacurile asupra Ucrainei şi consecinţele pentru Moldova
Secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić, a condamnat atacurile ruseşti cu rachete asupra spitalelor şi infrastructurii energetice a Ucrainei şi consecinţele acestora pentru Moldova.

Potrivit Infotag, acest lucru se precizează într-un mesaj al Consiliului Europei, transmite Știri.md.
"Condamn încă o dată atacurile brutale ale Rusiei asupra spitalelor (inclusiv a unei maternităţi), a infrastructurii civile şi energetice din Ucraina, precum şi consecinţele acestora pentru Republica Moldova", a subliniatMarija Pejčinović Burić.
"Această violenţă fără sens şi inumană trebuie să înceteze", a spus ea.
Anterior, Înaltul reprezentant al UE, Josep Borrel, a condamnat noul bombardament rusesc asupra infrastructurii Ucrainei.
El a scris pe reţelele de socializare că "condamnă cu fermitate reînnoirea atacurilor criminale ale Rusiei asupra infrastructurii civile şi critice din Ucraina", care au avut ca urmare şi "întreruperi masive de curent, inclusiv în Moldova".