main logo
974

BRM își deschide operațiunile în sectorul gazelor naturale în R. Moldova

Oficial, cel mai vechi operator privat de platforme de tranzacționare a mărfurilor din România, Bursa Română de Mărfuri (BRM), își deschide operațiunile în Republica Moldova.

BRM își deschide operațiunile în sectorul gazelor naturale în R. MoldovaFoto: deschide.md

Astfel, BRM tinde să contribuie la construcția unei piețe competitive de energie, transparentă și nediscriminatorie, inclusiv în sectorul gazelor naturale, în beneficiul consumatorilor casnici sau industriali.

„Vom fi alături de cetățenii Republicii Moldova. Prin prezența sa, BRM va contribui la întărirea securității energetice în Republica Moldova, ajutând la formarea celui mai bun preț pentru consumatorul final, iar în acest fel, la prevenirea oricăror crize pe piața de energie. 

În acest fel, BRM va ajuta Republica Moldova să-și onoreze integral obligațiile legate la participarea sa în Comunitatea Energetică Europeană, în beneficiul cetățenilor săi”, menționează reprezentanții BRM. 

Potrivit informațiilor, la momentul actual, BRM este cel mai mare operator al unei burse de mărfuri din România, Totodată, BRM este lider de piață în tranzacționarea gazelor naturale în România, licitând peste 70% din consumul intern național, iar la nivelul anilor 2018 și 2020 a tranzacționat un procent de circa 90% din consumul național. 

Până la finalul anului 2021, BRM se așteaptă să încheie cu un volum de peste 65 TWh. De serviciile BRM în România beneficiază, anual, peste 1.500 de clienți.

„În luna noiembrie, Bursa Română de Mărfuri va împlini 29 de ani de la înființare. În această perioadă ne-am îmbunătățit constant activitatea, adaptându-ne la noile tehnologii și la evoluția piețelor libere de comerț cu mărfuri, inclusiv cu produse energetice. 

Prin extinderea BRM în Republica Moldova dorim să întindem o mână de sprijin autorităților naționale la formarea și consolidarea unei piețe concurențiale a energiei și electricității, oferind mecanisme transparente și nediscriminatorii la achiziționarea și comercializarea de produse energetice. 

Avantajul major al tranzacționării transparente a energiei pe o piață reglementată este că prețurile se fixează în funcție de cerere și ofertă, iar informațiile despre participanții la piață și volumele tranzacționate sunt accesibile publicului larg, ceea ce nu poate fi decât în beneficiul consumatorilor finali, cetățeni sau întreprinderi”, a spus Gabriel Purice, președinte al Bursei Române de Mărfuri.

De menționat că, fondată în 1992, Bursa Română de Mărfuri (BRM) are drept misiune asigurarea tranzacțiilor pentru toate mărfurile fungibile, iar pe dimensiunea energetică, BRM este reglementată de ANRE și Autoritatea Română de Supraveghere Financiară.

BRM este un partener constant de dialog pentru Comunitatea Energetică Europeană și inițiativele sale în Europa Centrală și de Est în scopul diversificării surselor de energie și susținerii consumatorilor prin formarea unor prețuri corecte, eficiență economică, competitivitate, transparență și integritate în sectorul național al gazelor naturale și electricității.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării