Datorită susținerii oferite de PNUD și Elveția, Vitalie și-a sporit capacitatea de producție și speră să își extindă afacerea, alături de echipa sa, cu care a crescut împreună, transmite Știri.md.

În 2012, Vitalie Iarmaliuc lansa o afacere de producere a brichetelor în satul Mihăileni, raionul Râșcani, ceea ce însemna pentru el împlinirea unui vis de când era copil: „Imaginația mea de copil era mereu activă în direcția ideilor de afaceri. Seara, înainte de culcare, în fața ochilor mi se derulau diverse filme și scenarii cu tot felul de idei de afaceri.”

Dorind să își încerce norocul, la 19 ani a ajuns în Statele Unite ale Americii, unde a muncit în mai multe domenii: „America a fost țara posibilităților și pentru mine, țară unde am reușit să fac primii bani și să călătoresc. Mă gândeam atunci că aș vrea să trăiesc sau în America, sau în Mihăileni, alte locații nu mă atrăgeau. Mă mai gândesc la acele timpuri, dar acum sunt mulțumit că gestionez afacerea din Mihăileni și investesc toată energia și cunoștințele aici.”

Revenit în localitatea natală, Vitalie a încercat totuși să testeze o idee de afacere inspirată din realitatea americană, pe banii câștigați acolo. Astfel, în 2011 a lansat o companie care producea și livra în regiune produse culinare congelate. Produsele comercializate nu erau însă foarte cunoscute publicului local. Vitalie producea burgeri, tacos, burritos, iar peste un timp, cererea scăzută a produselor în zona de nord a țării l-a determinat să închidă afacerea.

Tot atunci erau timpurile când mulți antreprenori achiziționau linii de producere a brichetelor și Vitalie a decis să lanseze o afacere similară în Mihăileni, în parteneriat cu un vecin.

„Oamenii se temeau inițial să cumpere brichete. Așa e mereu când apare ceva nou. Noi mergeam prin sate și împărțeam gratis câte două kilograme fiecărei gospodării, ca să încerce. Lăsam și numere de telefon, dar puțini ne sunau. Erau cam aceiași clienți de obicei, uneori mai aduceau câte o rudă, un vecin… Au durat ani până ne-am pus pe picioare.”

Deși drumurile partenerilor de afaceri s-au despărțit după ceva timp, Vitalie a continuat să investească în brichete.

„Lucrul cu brichetele este unul murdar și complicat, nu fiecare rezistă”, spune Vitalie, care cunoaște zeci de antreprenori ce au lansat acest gen de afacere și au închis-o peste câțiva ani. „Aparatele de lucru se strică des, este nevoie de un specialist pe loc să fie disponibil să le repare imediat, altfel pierdem timp și bani”, explică Vitalie.

„Am făcut și eu multe greșeli pe parcursul timpului. Inițial, poziția echipamentului era astfel setată încât praful zbura spre vecini și apăreau des conflicte. A trebuit să mut totul ca să nu deranjez gospodăriile din jur”, relatează Vitalie.

Găsirea angajaților calificați este o altă provocare. „Este mult de lucru și procesul este solicitant din punct de vedere fizic, iată de ce fluctuația muncitorilor era mare. Timp de șapte ani am reușit să adun o echipă bună, care face față provocărilor zilnice cu disciplină, muncă și umor. În echipa noastră există un fel de complicitate glumeață între angajați și acest lucru le face munca mai plăcută, chiar dacă condițiile nu sunt mereu ușoare", spune Vitalie.

„Foarte multă materie primă se pierde degeaba pe câmpuri”

Antreprenorul încearcă să folosească toate sursele de deșeuri agricole posibile în procesul de producție: coji de floarea-soarelui, paie, tulpini și pălării de floarea-soarelui, lemn, rapiță, soia, tulpini de porumb etc.

„Nu sunt mulți producători de brichete care vor să colecteze deșeuri agricole, căci le este mai ușor să folosească materie primă mai comodă în folosire. Astfel, foarte multă materie primă se pierde degeaba pe câmpuri.”

Unele terenuri agricole îi sunt oferite gratis pentru a colecta deșeurile, altele contra cost. Proprietarii îl întreabă, mai în glumă, mai în serios, când vine să-și adune „gunoiul" de pe câmpuri, iar Vitalie se bucură că poate aduce oamenilor căldură în case.

În 2020, Vitalie a beneficiat de un grant din partea Elveției, prin intermediul proiectului PNUD „Migrație și dezvoltare locală”, datorită căruia a cumpărat un tractor. Anterior, transportarea materiei prime pe teritoriul întreprinderii se făcea cu ajutorul roabelor și al cearșafurilor, ceea ce consuma mult timp și efort fizic al muncitorilor.

„Pentru mulți oameni, acesta este doar un tractor, dar pentru noi a fost o salvare, un fel de punct de cotitură, după care lucrul a devenit mult mai ușor și mai rapid. Deși lucrăm și cu multe tehnologii vechi pe care le reparăm mereu pentru că e mai ieftin decât să cumpăram o linie nouă, tehnologiile noi aduc niște schimbări și optimizări care revoluționează procesul de lucru, iar noi putem produce mai mult timp de o zi lucrătoare.”

Criza energetică a crescut simțitor cererea de brichete

Anul 2022 a adus cu sine șocuri multidimensionale, printre care și criza energetică. Toate acestea au bulversat sectoarele economiei, însă nu și piața surselor alternative de încălzire.

„În anii precedenți, majoritatea contractelor cu persoanele juridice erau încheiate în perioada vară-toamnă, în timp ce persoanele fizice se adresau spontan, pe parcursul anului”, spune Vitalie.

În 2022, după începutul războiului din Ucraina, cererea la brichete din partea persoanelor fizice a crescut considerabil: „În această perioadă nici nu reușeam să producem marfă, că veneau sătenii și oamenii din alte sate și o cumpărau direct de la ușă”.

Dacă în alți ani compania lui Vitalie producea în jur de 700-800 de tone pe an, în 2022 a produs și vândut dublu – 1.500 de tone. Și prețurile s-au dublat, din martie până în decembrie 2022. „Prețurile ar fi mai mici, dacă ni s-ar permite să colectăm deșeuri agricole de pe suprafețe mai mari. În prezent, avem acces doar la 10% din terenurile disponibile. Dacă producătorii de brichete ar colecta măcar 30%, cantitatea disponibilă de produs și prețurile ar fi altele”, explică antreprenorul.

În 2023, Vitalie este precaut cu planurile, dar vrea să-și extindă afacerea, să angajeze muncitori noi și să încerce să convingă proprietarii de terenuri să permită colectarea deșeurilor pe teritoriul lor. Nu păstrează mult timp stocuri de marfă, preferă un flux constant de materie primă și produs livrat consumatorului. Lucrează în fiecare zi alături de echipa sa, iar mâinile sale nu se deosebesc de cele ale angajaților săi.