main logo
466

Bolea a vorbit despre implementarea proiectului AGGRI cu Banca Mondială

Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, s-a întâlnit ieri cu reprezentanţii Băncii mondiale (BM), în cadrul primei misiuni a acesteia privind implementarea proiectului AGGRI, în valoare de 55 de milioane de dolari, care are ca obiectiv general sprijinirea dezvoltării incluzive, orientarea spre piaţă şi rezilienţă la schimbările climatice a sectorului agricol al Republicii Moldova.

Bolea a vorbit despre implementarea proiectului AGGRI cu Banca MondialăFoto: știri.md

Potrivit Ministerului Agriculturii, discuţiile s-au concentrat pe unele componente ale proiectului, în special, "accesul la serviciile de irigaţii", transmite Știri.md cu referire la Infotag.

Pentru a obţine performanţe agricole durabile, este necesară reabilitarea infrastructurii de irigare primară şi secundară, precum şi extinderea gradului de utilizare la fermă a serviciilor de irigare.

Potrivit ministrului, un alt domeniu prioritar care necesită sprijin este producţia de carne şi lapte.

Se va pune accentul pe procesarea laptelui, pentru a obţine produse cu valoare adăugată. 

Banca mondială va sprijini înfiinţarea unor ferme şi crearea cooperativelor producătorilor de lapte.

Părţile au examinat şi posibilitatea de acordare a sprijinului pentru educaţia financiară a producătorilor agricoli şi de a contribui la crearea Registrului exploataţiilor agricole.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării