main logo
757

BNS: Prețurile din Moldova s-au majorat în ianuarie 2019

În ianuarie, preţurile în Moldova s-au majorat în medie cu 1,3%, iar inflaţia anuală (ianuarie 2018 - ianuarie 2019) a constituit 2,2%.

BNS: Prețurile din Moldova s-au majorat în ianuarie 2019

Potrivit agenţiei Infotag cu referire la datele Biroului Naţional de Statistică, în ianuarie, produsele alimentare s-au scumpit în medie cu 1,7%, mărfurile nealimentare - cu 1,5%, iar serviciile - cu 0,2%, transmite Știri.md.

Dintre produsele alimentare, cel mai mult s-au scumpit legumele proaspete - cu 12,1%, inclusiv vinetele - cu 40,3%, varza - cu 26,8%, ardeiul - cu 25,4%, roşiile - cu 17,7%, ceapa - cu 13,5%.

În acelaşi timp, boboasele s-au ieftinit cu 1,2%, produsele semifabricate din carne - cu 0,6%, usturoiul - cu 0,5%.

Dintre mărfurile nealimentare, se atestă o creştere a preţurilor la telefoane - cu 3,1%, haine pentru copii - cu 1,4%, televizoare - cu 1,1%, produse de parfumerie şi cosmetică - cu 1%.

Pentru serviciile prestate populaţiei în luna ianuarie a fost înregistrată majorarea tarifelor pentru întreţinerea copiilor în creşe şi grădiniţe - 4,2%, la unele servicii medicale - cu 4,1%. Totodată, au scăzut tarifele la serviciile transportului feroviar - cu 3,2%.

În 2018, în Moldova a fost înregistrată o inflaţie de 0,9%, inclusiv 0,4% în ianuarie. Pentru anul 2019, Banca Naţională a prognozat o rată a inflaţiei la nivelul de 4,9%, iar pentru 2020 - 5%.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării