main logo
656

BNS: Importurile în Moldova au depășit de peste două ori exporturile

La începutul lunii noiembrie, exporturile Republicii Moldova au constituit $2,219 mlrd., fiind cu 15,9% mai mari decât în perioada similară a anului 2017.

BNS: Importurile în Moldova au depășit de peste două ori exporturileImporturile în Moldova au depășit de peste două ori exporturile din țară

Potrivit agenţiei Infotag cu referire la Biroul Naţional de Statistică (BNS), exporturile de mărfuri autohtone au constituit circa $1,5 mlrd., iar restul au fost reexporturile, transmite Știri.md

În ianuarie-octombrie, 69,5% din exporturi au ajuns în ţările Uniunii Europene - $1,541 mlrd. În acelaşi timp, ponderea exporturilor în CSI a scăzut şi a constituit 15,7% sau $348,6 mil.

Principalul partener comercial al Moldovei rămâne România, unde au fost exportate mărfuri în sumă de peste $646,6 mil. Sau aproape o treime din exporturi. Pe locul doi se află Italia, exporturile în această ţară constituind $259mil., fiind în creştere cu 39,7%. Germania se află pe locul trei după exportul de mărfuri moldoveneşti - $184 mil. (+44%). Liderul de altădată Rusia s-a plasat pe locul patru cu$182,2 mil. (-12,7%).

Aproape jumătate din structura exportului moldovenesc a fost asigurată de produsele alimentare şi produsele industrial. În acelaşi timp, ponderea exportului de maşini şi utilaje pentru transport a crescut de la 18,5% până la 21,7%. 

În perioada de raport, importurile în Moldova s-au majorat cu 20,9%, constituind peste $4,722 mlrd. şi depăşind aproape de două ori volumul exporturilor. Importurile din UE însumează $2,376 mlrd. (+22,2%), în timp ce importurile din CSI au constituit $1,176 mlrd. (+18,8%).

Principalul furnizor al Moldovei este, la fel, România, cu $704,7 mil. (+25%). Pe locul doi, graţie resurselor energetice şi de combustibil, se află Rusia - $545 mil. (+23%). Pe locul trei se situează China cu $495,2 mil. (+22,4%). În continuare urmează Ucraina, Germania, Italia.

Deficitul balanţei comerciale a republicii a crescut cu 26,1% şi a constituit la începutul lunii noiembrie $2,503 mlrd. Gradul de acoperire a importului cu exportul a ajuns la 47% faţă de 49,2% în anul trecut.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării