main logo
370

BNS: Cu cât au scăzut exporturile de mărfuri în luna mai

Exporturile de mărfuri au scăzut în luna mai cu 2,4 la sută față de luna precedentă și respectiv 5,6 la sută în raport cu perioada similară a anului 2018.

BNS: Cu cât au scăzut exporturile de mărfuri în luna maiFoto: stiri.md

Republica Moldova a livrat pe piețele externe în luna mai mărfuri în valoare de 210,6 milioane de dolari SUA, potrivit datelor Biroului Național de Statistică făcute publice astăzi, informează Știri.md cu referire la Moldpres.

Statisticienii mai constată că, în pofida declinului din luna mai, exporturile de mărfuri s-au cifrat la 1 miliard 159,3 milioane de dolari, în primele cinci luni ale anului, volum superior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2018 cu 5,3 la sută.

Uniunea Europeană continuă să fie principala piață de desfacere a mărfurilor moldovenești, cu o cotă de 64,2 la sută, iar România este principalul partener comercial al Republicii Moldova, deținând o cotă de 27,83 la sută din total exporturi, față de 25,7 la sută în ianuarie-mai 2018. Livrările de bunuri pe piața românească a înregistrat în primele cinci luni ale anului o creștere cu 13,7 la sută, a doua ca mărime majorare din TOP5 țări partenere pe filiera exporturilor.

Datele statistice mai relevă o ascensiune impresionantă a exporturilor moldovenești pe piețele altor țări ale lumii, decât UE și CSI, ponderea cărora s-a ridicat la 21,29 la sută, comparativ cu 16,04 la sută, în ianuarie-mai 2018. Această evoluție a fost determinată de creșterea considerabilă, cu aproape 40 la sută, pe aceste piețe, inclusiv de 2,5 ori către Turcia.

Exporturile de mărfuri autohtone au constituit 816,0 milioane de dolari SUA (70,4% din total exporturi), fiind în creștere cu 9,6 la sută față de ianuarie-mai 2018, care a contribuit la majorarea pe total exporturi cu 6,5 la sută, potrivit BNS. Reexporturile de mărfuri străine au însumat 343,3 milioane de dolari SUA (29,6 la sută din total exporturi), sau cu 3,5 la sută mai puțin comparativ cu ianuarie-mai 2018.

Mijloacele de transport rutier au fost cel mai des utilizate pentru exporturile de mărfuri (86,0 la sută din total exporturi), după care urmează transportul maritim (7,6 la sută), feroviar (4,8 la sută) și aerian (1,6 la sută).

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării