BNM și BNR vor colabora în domeniul monetar și numismatic
Rolul băncilor centrale în promovarea culturii și identității naționale, dar și colaborarea în domeniul emisiunii monetare, în special a monedelor jubiliare și comemorative, au fost printre subiectele discutate de guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu, împreună cu viceguvernatorul Constantin Șchendra, cu reprezentanții Băncii Naționale a României (BNR) - membrul Consiliului de administrație, Cristian Popa, și directorul Direcției de Emisiune, Tezaur și Casierie, Ionel Nițu.

BNM subliniază că întâlnirea marchează o nouă etapă a dialogului instituțional, cu accent pe schimbul de bune practici, care este important în contextul alinierii Republicii Moldova la standardele și tendințele europene, transmite Știri.md.
În cadrul discuțiilor a fost subliniată și importanța proiectelor comune, precum expoziții, programe educaționale și inițiative culturale, care să aducă mai aproape publicul de istoria monetară și de rolul monedei ca simbol al identității naționale și europene.
„Parteneriatul durabil pe care îl avem cu BNR în domeniul monetar și numismatic depășește cadrul tehnic și se înscrie în promovarea unor obiective educaționale, culturale și simbolice. Prin schimbul constant de bune practici și prin dezvoltarea de proiecte comune, valorificăm patrimoniul numismatic, îi consolidăm vizibilitatea și îl conectăm la tendințele și standardele europene”, a evidențiat Anca Dragu.
La finalul vizitei, delegația BNR a vizitat muzeul Băncii Naționale a Moldovei, unde sunt expuse colecții de monede jubiliare și comemorative care reflectă istoria circulației monetare a Republicii Moldova, personalități marcante și tradițiile culturale naționale.