BNM și ABM își unesc eforturile pentru promovarea educației financiare
Banca Națională a Moldovei (BNM) și Asociația Băncilor din Moldova (ABM) au semnat un protocol de colaborare care stabilește cadrul de cooperare pentru promovarea educației financiare, extinderea incluziunii financiare și susținerea digitalizării plăților în Republica Moldova.
Foto: BNMDocumentul a fost semnat de guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, și de președintele Asociației Băncilor din Moldova, Dorel Noroc, transmite Știri.md.
Protocolul prevede lansarea unor proiecte și inițiative comune de informare și instruire, destinate populației, mediului de afaceri și altor utilizatori ai serviciilor financiare. Potrivit BNM, parteneriatul vizează facilitarea accesului la servicii financiare moderne, în condiții de siguranță, și sprijinirea cetățenilor în luarea unor decizii financiare responsabile.
La rândul său, reprezentantul ABM a subliniat că documentul marchează un pas important în consolidarea educației financiare și creșterea încrederii în sistemul bancar, prin dezvoltarea și promovarea de materiale educaționale accesibile.
Prin această cooperare, cele două instituții își propun să contribuie la creșterea nivelului de educație financiară, la promovarea plăților digitale și la informarea privind drepturile și protecția consumatorilor de servicii financiare.
Totodată, parteneriatul include acțiuni comune pentru prevenirea și combaterea fraudelor digitale, precum și organizarea de sesiuni de instruire, campanii de informare, ateliere tematice și evenimente publice dedicate gestionării responsabile a resurselor financiare.
![]()